La Hălmagiu timpul pare că a încremenit în loc. Aici este unul dintre puţinele locuri din judeţul nostru unde mai ai posibilitatea să observi satul românesc în starea sa cea mai pură. Chiar dacă problemele modernităţii au cuprins întreg teritoriul ţării noastre, se pare că acestea nu au reuşit să străbată până aici. Oamenii se confruntă cu propriile lor probleme, însă vechi şi aceleaşi parcă de când timpul.

În toată zona Hălmagiului nu prea găseşti oameni cu stare. Nu au de unde, dar nici nu-i prea pune pe gând acest fapt. Trăiesc liniştiţi şi lasă grija zilei de mâine în plata Domnului. Fiind o zonă mai retrasă, investitorii nu au ajuns până aici şi se pare că nici nu o vor face în grabă. Oamenii, în majoritatea lor ţărani, sunt obligaţi să se descurce cum pot. Formele de supravieţuire aici sunt aceleaşi de sute de ani: creşterea animalelor, cultivarea pământului, a livezilor- de unde se mai face şi ţuica. Oamenii se duc la Timişoara sau în pieţele de prin apropiere unde fac schimb de mărfuri, aprovizionându-se cu lucruri de care au nevoie. În ultima vreme însă „agricultura merge foarte prost. Chiar dacă beneficiem din partea Statului de motorină, actele şi drumul pe care îl facem până la Arad sunt mai scumpe decât ajutorul lor. Aşa că mai bine ne lipsim“, spune Viorica Truţ, o ţărancă din partea locului. Având în vedere că urmează şi lucrările agricole de primăvară, iar ţăranii nu au cu ce să şi le plătească, ei recurg la diferite metode. Ioan Indreica, un om activ căruia nu-i dai 71 de ani a fost toată viaţa sa pădurar. „Pădurea, munca şi femeile m-au făcut să par atât de tânăr şi acum“, glumeşte omul, care continuă însă pe un ton mai grav: „ca să reuşesc să îmi plătesc aratul, care este două milioane de lei pe hectar, sunt nevoit să îmi vând vacile. Vând două cu 40 de milioane, iar pe celelalte două pe care le mai am acasă le-oi vinde la anu’. Altceva nu am ce să fac, banii de-abia  îmi ajung. Sămânţa este şi ea scumpă- o sută de mii kilogramul, iar grâul 30”. Se pare că vechea vorbă românească „ţăranul este talpa ţării“ îşi păstrează încă actualitatea, însă nu şi sensul. Trist... 

Sursa: Glasul Aradului