O sută de arădeni, din municipiu şi judeţ, trec lunar pragul Spitalului de Psihiatrie Arad. La un rulaj de 1.200 de persoane internate anual există două spitale de psihiatrie la Mocrea şi Căpâlnaşi. Cu toate acestea creşte considerabil numărul celor care au nevoie de tratament de specialitate pentru bolile psihice de care suferă.

„Există o paletă foarte largă de boli psihice cu care se prezintă bolnavii, dar sunt primite cu predilecţie psihoze, schizofrenii sau tulburări afective bipolare sau depresive. Depresiile anxioase urcă în top şi din păcate urcă în top şi patologia corelabilă cu consumul de alcool”, declară Mihaela Brad, şefa secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Oameni bolnavi, oameni în suferinţă, care nu au multe alternative de vindecare, îşi trăiesc viaţa urmând tratament pentru a nu ajunge iar la un alt episod care necesită internarea. Dacă nu se cunoaşte cu exactitate reţeta după care o persoană se poate confrunta cu probleme psihice, ci doar o sumă de factori precum stresul, factorii genetici, istoria personală şi elementele care ne afectează în decursul vieţii, se cunoaşte modul prin care un bolnav se poate obişnui cu ideea bolii şi să participe activ la tratament.   „Familia trebuie să îl susţină, dacă face din el paria comunităţii aşa se va considera şi el. În tratament trebuie multă tenacitate şi răbdare” mai adaugă Mihaela Brad. Cazurile acute ajung la Spitalul de Psihiatrie Arad, spaţiu care în timp a primit o imagine proastă, imaginaţia celor din afară îi poartă pe aceştia la ideea că cei internaţi sunt ţinuţi în cămaşa de forţă, legaţi şi neapărat izolaţi, de fapt, realitatea bolii şi numărul de cazuri sunt mai înfiorătoare decât modul în care bolnavii sunt ţinuţi. Mihaela Brad punctează: „După precizarea diagnosticului, se instituie tratament. Există camerele de izolare şi cămaşa de forţă, dar se folosesc în cazuri rarisime. Câteodată trebuie imobolizat un om, ei sunt total imprevizibili.” Cutremurătoare sunt cazurile în care un bolnav părăseşte spitalul şi îi este administrat un tratament la domiciliu, iar după un timp, renunţă la tratament, crezând că s-a făcut bine. Astfel  boala se reacutizează. Bolnavii ajung să împartă din nou cu ceilalţi bolnavi un cer cenuşiu, discriminaţi de cei sănătoşi şi ajutaţi doar de tratament şi compasiunea familiilor.  Nu de puţine ori aceştia încearcă să îşi ia viaţa, nu doar acasă, ci chiar şi în spital: „Au existat tentative de suicid, dar cei care sunt observaţi că ascund medicamentele sunt sub stricta atenţie a personalului. Nu a fost nici un suicid dus până la capăt” ne mai spune Dr. Brad. Comunicarea, atât în familie, în şcolală cât şi în spital reprezintă de cele mai multe ori un colac de salvare pentru cei care astăzi sunt sănătoşi, iar mâine se rup de realitate.

Sursa: Glasul Aradului