Structură infestată
22.03.2008 ⋅ 0 comentarii
Fenomenul acaparării listelor a cuprins, până acum, două partide: PNL şi PC. „Războiul listelor” la Partidul Conservator a cunoscut (şi dacă n-a cunoscut până acum, sigur va cunoaşte) o fisură semnificativă. Unul dintre candidaţii «noi» de pe lista conservatorilor are plângere penală, motivul fiind o «tranzacţie» de terenuri care n-ar fi tocmai în regulă.
Dacă n-aţi ghicit până acum personajul, vă putem spune că este vorba de un revoluţionar, care în prezent este consilier municipal. Cum segmentul s-a îngustat semnificativ, nominalizăm personajul: Gheorghe Curta. Iar plângerea penală i-a fost «executată» de către o asociaţie revoluţionară, culmea ironiei.
Sigur, o acuzaţie nu înseamnă şi faptul că Gheorghe Curta e vinovat, dar urmările mediatice s-ar putea să lase urme pe un electorat şi-aşa subţiat de incertitudini. Şi astfel, reţeta „Popa”, respectiv asocierea dintre adepţii religioşi ai fostului primar şi revoluţionari s-ar putea să constate prima fisură într-un monolit considerat câştigător.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: AD_Verescu ⋅