Mascaţi bătuţi de locuitorii din V?nători
31.03.2008 ⋅ 0 comentarii
Scene desprinse parcă dintr-un film de acţiune, petrecute în Mişca, o localitate arădeană. Zeci de localnici înarmaţi cu topoare, coase şi răngi au atacat mai mulţi poliţişti ai forţelor speciale.
În urma luptelor, doi agenţi din cadrul Departamentului de Protecţie şi Intervenţie Rapidă şi şeful de post al localităţii au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Totul s-a petrecut din cauza unei palme de pământ, în localitatea Vânători. Un localnic a încălcat proprietatea unui vecin iar acesta, supărat la culme, a chemat poliţiştii. Şeful de post a fost chemat să intervină după ce vecinii s-au luat la harţă pentru buclucaşul petic de pământ.
Nervoşi însă, cei doi l-au luat la bătaie pe poliţist, care neputând face faţă avalanşei de lovituri, a solicitat sprijinul mascaţilor. Intervenţia acestora i-a întărâtat şi mai tare pe localnici. Membrii comunităţii de rromi s-au înarmat cu tot ce au găsit prin curte, principalele arme fiind pietrele. Însă nu s-au mulţumit doar să arunce cu pietre ci au ameninţat pe oricine din calea lor cu topoare şi coase. În urma confruntării, doi mascaţi s-au ales cu nasul şi capul sparte, iar şeful de post cu o fractură la mână.
Poliţiştii au fost nevoiţi să se retragă pentru că se însera însă la faţa locului au rămas iscoadele, care dimineaţă le-au transmis forţelor de ordine locul exact unde se ascundeau suspecţii. Din nou poliţiştii au intervenit însă de această dată ca să-i ridice pe agresori din ascunzători. Trei localnici au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi acum pentru ultraj şi distrugere. Se pare că unul dintre agresori a mai fi fost condamnat, înainte de ‘89, pentru tentativă de omor.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Corina_Neagu ⋅