Stire

Piaţa Fortuna - Inaugurare cu mare fast

07.04.2008 ⋅ 0 comentarii

Inaugurarea oficială a noii hale în care va funcţiona Piaţa Fortuna a avut loc ieri. Comercianţii au fost somaţi de către gardienii publici încă de joi să elibereze piaţa, astfel că în dimineaţa zilei de ieri aceştia îşi mutau tarabele.

Deşi comercianţii şi-au început activitatea încă de dimineaţă în noua hală, inaugurarea acesteia a avut loc doar în jurul amiezii, moment la care au luat parte Theodor Stolojan, Gheorghe Falcă, primarul Aradului, Levente Bognar, viceprimarul oraşului, Daniela Sabău, director SC TOP SA şi consilierii locali. „Mă bucur că uşor, uşor civilizaţia pătrunde şi în România. Vedem asta prin paşii pe care Primăria Municipiului i-a făcut, mai ales că Aradul a avut multe probleme din cauza infrastructurii, dar încet încep să se rezolve. Din ceea ce am reuşit eu să văd zic că e foarte bine pentru că doar aşa ne putem alinia şi noi normelor şi civilizaţiei europene. Noua hală arată foarte bine, e dotată cu tot ceea ce e necesar, iar acum comercianţii beneficiază de condiţii bune pentru a-şi desfăşura activitatea”, a declarat Theodor Stolojan. Noua piaţă Fortuna are o suprafaţă de 800 de mp, 111 locuri la mese, standuri de flori şi o hală separată pentru vânzarea produselor lactate. Aceasta este dotată cu iluminat, apă curentă, sistem de încălzire şi climatizare şi acces auto pentru livrarea mărfurilor. Deşi faţă de fosta locaţie aceasta e mult mai aerisită şi beneficiază de condiţii mult mai bune pentru desfăşurarea activităţii câteva comentarii au început deja să apară. Florica Z, vânzătoare de legume a declarat că, „avem condiţii foarte bune şi igienice pentru a ne desfăşura activitatea dar mesele sunt cu mult mai mici faţă de ce aveam dincolo, iar aici fiecare s-a ales cu masa pe care a primit-o nu unde am vrut noi, pentru că alea s-au ocupat înainte. Şi cu aprovizionarea e ciudat pentru că nu e permisă decât după orar, iar dacă eu mai am nevoie de marfă peste zi, ce fac?”.

Frumos dar... scump

O altă vânzătoare s-a arătat încântată de noua locaţie dar se teme ca nu cumva preţul abonamentelor şi al tarifelor pe zi să crească. „E  frumoasă noua locaţie şi mă bucur că în sfârşit ne-au creat condiţii decente pentru a ne desfăşura activitatea. Mesele ar fi putut fi mai mari deoarece sunt mulţi care comercializează mai multe feluri de produse dar asta e, ne mulţumim cu ce ni s-a dat. Mi-e teamă ca nu cumva pentru a scoate banii investiţi în această hală să ne mărească nouă preţul abonamentelor şi al tarifelor zilnice”, a declarat comercianta C. G. Investiţia în noua hală se ridică la suma de 775 de mii de euro (eliberare teren, lucrări devieri reţele subterane, construcţii, montaj şi amenajare).

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Corina_Timpa ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro