Prefectura anunţă - Bani pentru şcoli
08.04.2008 ⋅ 0 comentarii
Prefectul Gavril Popescu a anunţat ieri că, prin intermediul unor Hotărâri de Guvern, greşelile autorităţilor locale au fost cât de cât rezolvate. Astfel că, banii care nu au fost cheltuiţi pentru modernizarea unităţilor şcolare anul trecut au fost repartizaţi din nou anul acesta.
Pentru lucrări de edificare şi construire campusuri şcolare, Guvernul a alocat judeţului nostru suma de 3.000 mii lei. La acest capitol intră două licee din Arad, Liceul „Adam Müller Guttenbrunn” şi Liceul cu Program Sportiv, dar şi cel din Nădlac. „Atât pentru cele două campusuri cât şi pentru spital există teren suficient. Sunt 24 de hectare la Zădăreni, iar spitalul are nevoie doar de 8, pe restul putându-se ridica şi campusurile. Teren există, aşa că nu mai trebuie decât voinţă, dorinţă şi putinţă”, a precizat Gavril Popescu, prefectul judeţului.
Responsabili în acţiune
Astfel că, pentru reparaţii capitale şi utilităţi în instituţiile de învăţământ preuniversitar precum şi pentru consolidare, reparaţii şi achiziţii, Aradul a primit suma de 1.786 mii lei care vor fi folosiţi pentru Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, Şcolile Generale din Pâncota, Şagu, Seleuş, Sântana, Mailat, Vinga dar şi pentru grădiniţe cum ar fi cele din Sântana, sau Pecica. „Există aceşti bani, iar cei responsabili cu deschiderea acestor finanţări trebuie să acţioneze cât mai repede”, a declarat prefectul Gavril Popescu. Pentru înfiinţarea şi modernizarea unor şcoli de arte şi meserii, tot prin intermediul Guvernului, s-a alocat suma de 3.400 mii lei, bani destinaţi Şcolii Generale din Vârfurile şi Colegiului Economic Arad. Pentru reparaţii, reabilitări şi investiţii a fost alocată suma de 6.421 mii lei. În aceste obiective intră 47 de unităţi şcolare de pe raza judeţului.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Corina_Timpa ⋅