Gigel Dăscălescu este închis în Penitenciarul de maximă siguranţă Arad pentru omor şi are de ispăşit     o condamnare de 20 de ani. Anul acesta îi expiră condamnarea, dar înainte de a se elibera a dat conducerea Penitenciarului în judecată, de la care speră să obţină  20 de miliarde de lei.

El are mai multe dosare pe rol în care acuză conducerea împreună cu angajaţii acesteia, de faptul că este hărţuit şi că i se montează tot felul de acuzaţii pentru a i se prelungi con-   damnarea. De asemenea susţine că are cunoştinţe legate de „anumite abuzuri săvârşite de către directorul Penitenciarului, precum şi de alţi   subalterni ai săi ce îi sunt şi loiali acestuia“, ne transmite printr-o scrisoare chiar G. Dăscălescu.

În urma invitaţiei pe care am primit-o chiar de la deţinut, ne-am deplasat la Penitenciar, unde am cerut permisiunea de a sta de vorbă cu acuzatorul. Din start nu ni s-a permis accesul cu vreun aparat foto sau de înregistrat deoarece „astea sunt regulile în penitenciar“, aflăm chiar de la conducere. Suntem puţin contrariaţi de decizia conducerii, deoarece în alte ocazii am putut avea acces cu aparate de acest gen. Dar neavând ce face, ne-am supus, că „aşa e legea“.

Surprizele însă nu s-au oprit aici. Discuţia pe care am purtat-o cu persoana lipsită de libertate a trebuit să se desfăşoare într-o cameră cu cabine de sticlă, în care mai mult trebuia să urlăm decât vorbi. Între noi şi deţinut era un geam iar discuţia a trebuit să ne fie monitorizată îndeaproape de către doi angajaţi. Nici nu am intrat bine, că G. Dăscălescu a şi început: „nu am încredere în perso-nalul unităţii pentru că sunt corupţi până în măduva oaselor. Mi se fac rapoarte non stop şi sunt hărţuit, fiind urmărit pas cu pas“.

Veşnica problemă a        telefoanelor

Deţinutul acuză de asemenea că „neavând motiv să se lege de mine, mi-au înscenat că mi-au găsit un celular asupra mea. Ei l-au pus acolo. Pe motivul ăsta, mi-au promis că voi mai rămâne un an aici. Am cerut să se facă anchetă cum de a ajuns acel celular în celulă, dar nu s-a făcut nimic“. Despre faptul că Penitenciarul are o problemă serioasă în ceea ce priveşte telefoanele, s-a mai scris.

Chiar directorul instituţiei, Dan Halchin, recunoaşte că există o problemă: „într-adevăr se introduc ilegal telefoane în penitenciar, dar nu avem nici un  indiciu că ele ar fi introduse de către angajaţii noştri“. G. Dăscălescu este însă de o altă părere: „angajaţii penitenciarului le introduc pe sume mari de bani. Oricine vrea unul doar trebuie să ceară. Costă în jur de 100 de euro un celular“. El crede că mai există un motiv pentru care le introduc: să crească periculozitatea penitenciarului pentru a-şi păstra posturile.

Un artist dincolo de gratii

G. Dăscălescu nu este un deţinut oarecare. Cel puţin aşa rezultă din multitudinile de scrisori de recomandare pe care le deţine. Fabrica de automobile Dacia i-au trimis o scrisoare prin care îl anunţă că sunt interesaţi de invenţiile sale. Primarul Sibiului, Klauss Iohannis s-a oferit să-l ajute, donându-i un computer în sco-pul de „a-şi duce planurile la bun sfârşit“. „Acel computer nu a ajuns în posesia mea nici acum“, se plânge Dăscălescu. De asemenea el a primit un premiu pentru pictură din partea unei organizaţii catolice din Austria. Are câteva invenţii deja omologate, iar pentru încă cinci a făcut cerere. El pretinde că nu a fost lăsat de către conducerea penitenciarului să îşi ducă la împlinire invenţiile şi din această cauză ar fi pierdut circa 20 de miliarde de lei.

De partea cealaltă, directorul Dan Halchin dezminte toate acuzaţiile făcute de Dăscălescu, iar în ceea ce priveşte faptul că nu la lăsat să îşi realizeze visurile, spune: „nu este adevărat. Cu tot ceea ce am putut să îl ajutăm pe partea legală, am făcut-o“. Concluzia o lăsăm în paza celor care sunt abilităţi să o facă.

Adrian Cotuna

Sursa: Glasul Aradului