Stire

Transportatorii au blocat centura

14.04.2008 ⋅ 0 comentarii

Vocea lor nu a fost auzită la Guvern, au fost amânaţi la nesfârşit de Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor în negocierile pe marginea listei cuprinzând 22 de revendicări iar vameşii unguri de la Nădlac îi amendează abuziv.

La capătul răbdării, transportatorii rutieri de marfă arădeni, reuniţi în Asociaţia Patronală Europa 2002, au participat ieri, timp de peste două ore, la un protest amplu care a paralizat circulaţia pe şoseaua de centură a Aradului şi drumurile adiacente. Claxoanele camioanelor au fost vocea coloanei care a pornit, la pas, din sensul giratoriu spre Oradea, a parcurs distanţa până la giratoriul din Zona Industrială şi s-a întors pe acelaşi traseu până la ieşirea spre Vladimirescu. Poliţia şi Jandarmeria au asigurat buna derulare a evenimentelor cu efective sporite.

Circulaţie blocată

 La primele ore ale dimineţii circa 250 de camioane s-au aliniat pe ambele sensuri de mers ale DN 7 spre Oradea şi au pornit, la ora zece, marşul de protest. Prezenţa a depăşit orice aşteptări, numărul de maşini fiind dublu faţă de estimări. Şirul de tiruri s-a întins pe o distanţă de câţiva kilometri, ajungând până aproape de intrarea în Zimand. Timp de peste două ore, transportatorii au străbătut, la pas, şoseaua de centură. „Stop abuzurilor!”, „Viaţa de transportator nu are              niciun viitor!”, „Eliminaţi taxa Băsescu din accize!”, „Acciza mai mică, pâinea mai ieftină!” sau „Unde sunt banii noştri?”, „Anulaţi rovigneta! Nu ne mai sufocaţi cu taxe!”, au fost doar câteva dintre lozincile purtate pe copertinele cortegiului. Circulaţia pe întregul traseu al acţiunii de protest a fost blocată şi au existat câteva sincope cauzate de bariere.

Nu au drepturi

Transportatorii arădeni consideră că toate drepturile le sunt lezate de Guvernul României. Ei cer, între altele, drumuri mai bune, parcări care să le permită respectarea orelor de odihnă, eliminarea rovignetei şi acuză preţul carburanţilor care depăşeşte nivelul din toate celelalte ţări comunitare, excesul de taxe şi impozite cu care Statul Român îi sufocă şi abuzurile vameşilor maghiari de la Nădlac, care încalcă Acordul European al Transportatorilor. Ei spun că amenzile nejustificate pe care trebuie să le plătească statului maghiar se ridică, lună de lună la circa 500.000 de euro.

Român agresat la Nădlac

Dincolo de acest abuz, nu le este respectat de către autorităţile maghiare dreptul elementar de a se apăra. Cu o săptămână în urmă, un coleg le-a fost agresat de un vameş maghiar şi a trebuit să beneficieze de nouă zile de spitalizare la Mako. Cazul acestuia nu a fost, deocamdată, soluţionat complet şi se aşteaptă verdictul din partea Consulatului Român. Florin Galiş, directorul Autorităţii Rutiere Române, spune că: „Acest incident se va discuta pe 14 aprilie, la Szeged, cu Consulatul Maghiar”.  Dorin Pop, vicepreşedintele Asociaţiei Transportatorilor din Arad spune că: „Deşi controalele la punctele de frontieră ar trebui să fie făcute prin sondaj, românii sunt verificaţi excesiv, ca să li se găsească probleme şi sunt amendaţi de angajaţii Gărzii de Finanţe din Ungaria. Circa 100 de şoferi au făcut contestaţii în acest sens numai în ultima lună. Din cauza controalelor excesive se produc şi cozile interminabile de la frontiera cu Ungaria”. Dacă semnalul de alarmă de ieri va rămâne fără ecou, transportatorii arădeni sunt decişi să continue seria protestelor şi să blocheze total traficul.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Monica Tulcan ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro