Stire

Chiar dacă beneficiază de subvenţii - Angajatorii se feresc de persoanele cu handicap

14.04.2008 ⋅ 0 comentarii

Asociaţia Handicapaţilor Neuromotor din România (AHNR),  Filiala  Arad a demarat la începutul lunii martie proiectul „Monitorizarea aplicării Legii 448/2006” la nivelul judeţului Arad. În cadrul proiectului, s-au concretizat trei scopuri: accesibilizarea drumurilor din judeţul Arad, informarea persoanelor cu handicap despre prevederile legii şi angajarea câtor mai multe persoane cu handicap neuromotor în cadrul mai multor instituţii şi întreprinderi.

La acest capitol, trebuie să precizăm că orice întreprindere sau angajator este obligat prin lege ca la un număr de peste 50 de angajaţi, minim 4% dintre aceştia să fie persoane cu handicap. Însă angajatorii, instituţiile şi întreprinderile pot alege să plătească la stat un anumit impozit sau să achiziţioneze produse fabricate de persoanele cu handicap şi astfel să fie scutite de la obligativitatea angajării persoanelor cu handicap. Litera legii pare să nu fie respec-tată nici de cele mai importante instituţii ale statului, acestea preferând să plătească impozitul decât să dea un exemplu altor companii sau instituţii.

Ştefan Rus, director adjunct al AHNR, cu filiala în Arad, declară: „Primăria Arad ne sprijină cu baza de date, dar la cei aproximativ 800 de angajaţi, acum trei luni, nu aveau nici un angajat cu handicap. La fel este şi Protecţia Copilului (locul unde se adresează persoanele pentru eliberarea certificatului de handicapat), la cele 2.000 de persoane angajate, ar trebui să aibă 80 de persoane cu handicap angajate şi au maxim 10 persoane. Cel mai bine stă Gospodărirea Comunală care a fost receptivă.”

Legea absurdităţii

La nivelul judeţului Arad, circa 4% din populaţie suferă de o formă de handicap. Dacă ajutorul de la stat îmbracă o formă strigătoare la cer, fiind de multe ori în jur de 200 RON pentru cei care au handicap accentuat şi sever, tot statul este cel ce le garantează nişte drepturi.

Dacă nu descriptive, măcar normative. Locurile destinate petrecerii timpului liber, cum ar fi: cinematografele, teatrul, filarmonica, muzeul, biblioteca sunt imposibil de vizitat pentru persoanele aflate în cărucior, datorită lipsei rampelor de acces, cu toate că persoanele cu handicap beneficiază de gratuitate a biletelor. Construcţiile învechite, fără rampă sau accesibilizate parţial împiedică persoanele care au handicap să poată profita de puţinele momente de relaxare, destindere sau distracţie. Accesibilizarea în instituţiile publice este o problemă delicată, a cărei nerespectare a dus la sancţiuni.

Ştefan Rus ne mai spune: „Acum un an de zile, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap a amendat mai multe instituţii şi locuri de distracţie datorită lipsei accesibilizării după standarde. Se pare că sunt mai multe companii private care nu au rampe construite după standarde. Ideea este ca instituţiile să nu fie amendate, ci să construiască rampa după standarde.”

Drepturi necunoscute

Proiectul va fi finalizat în luna octombrie a.c. iar cu acestă ocazie va fi publicat şi un ghid al accesibilităţii, ce va cuprinde o hartă a locurilor accesibilizate din oraş, pe unde persoanele cu handicap nu vor întâmpina greutăţi de trecere. Minoritate a ţării noastre, persoanele cu handicap se confruntă cu o problemă mult mai sensibilă decât cea a accesibilizării: informarea.

Multe persoane cu handicap nu cunosc preverile legii, nu cunosc faptul că au drepturi, că pot munci, sau că pot beneficia de protezare gratuită: „Sunt bani, cererile de protezare se aprobă, ei pot beneficia şi de cărucioare gratuite, doar să ştie că au anumite drepturi şi pot găsi ajutor”, a conchis Ştefan Rus.

 

Andrea Dorotovics

 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Andreea_Dorotovics ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro