Stire

Bătr?n ars de viu

17.04.2008 ⋅ 0 comentarii

Ieri seară, puţin după ora 18.00, un bărbat de 89 de ani a murit în cel mai cumplit mod: a ars de viu. Vila în care acesta locuia a fost cuprinsă de flăcări, iar pompierii, cu toate că au intervenit imediat, nu i-au mai putut salva viaţa.

Pompierii au fost alertaţi de locuitorii unui bloc din Piaţa Romanilor că dintr-unul din apartamente iese fum. Două autospeciale din cadrul ISU s-au deplasat de urgenţă la adresa anunţată. Sosiţi la faţa locului, pompierii au constatat că incendiul cuprinsese peste 80 de metri pătraţi la etajul unu al clădirii. Însă intervenţia pentru stingerea flăcărilor a fost foarte dificilă, din cauza mărimii imobilului.

Când au intrat în apartament, pompierii au dat şi peste trupul neînsufleţit al unui bărbat. Surse din cadrul ISU Arad spun că bărbatul era cunoscut de vecini ca fiind instabil psihic. Se pare că victima locuia singură, în bucătăria vilei. Cunoscuţii bărbatului cred că incendiul a izbucnit ca urmare a neatenţiei lui. „Era un om foarte bun dar de când locuia singur s-a apucat serios de băut. Înainte cu jumătate de oră de această întâmplare a coborât să ia apă şi apoi probabil că a mers şi s-a apucat de gătit. Probabil că a vrut să aprindă focul şi fiind băut, a scăpat chibritul pe jos. Nu am mai fost de mult timp la el acasă dar acum când am intrat, m-am îngrozit când am văzut ce mizerie era, plus o grămadă de cartoane”, spune, încă şocat de această tragedie, un prieten de-al victimei.

Au ars, în proporţie de 90 la sută, aparatura electrocasnică şi mobilierul aflat în zona incendiată. Cauzele incendiului nu au fost încă stabilite.

La faţa locului au ajuns şi poliţiştii, care, după necropsie, vor trebui să stabilească circumstanţele şi cauza morţii.

 

Corina Neagu

Anca Barbură

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Glasul_Aradului ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro