Valea Mureşului, pradă hoţilor
17.04.2008 ⋅ 0 comentarii
Valea Mureşului a fost scena unor jafuri parcă desprinse din filmele western. O bandă de hoţi atacă TIR-urile, fură marfa din remorcă şi dispar. Se pare că hoţii acţionează cu mai multe autoturisme, după un scenariu preluat parcă dintr-un film. Tâlharii se folosesc de două autoturisme, unul cu care se deplasează încet în faţa TIR-ului ţintă, iar cu celălalt în spatele autocamionului, din care coboară şi urcă pe remorca doldora de marfă, şi fură tot ce le pică la mână.
Se pare că poliţiştii ar fi organizat un flagrant menit să-i prindă pe hoţi, însă aceştia au fost mai ageri, reuşind să scape de oamenii legii. Şi-au abandonat autoturismele şi au fugit. Pentru că maşinile aveau numere de înmatriculare false, nimeni nu poate da de urma fugarilor.
Cu toate acestea, surse din cadrul Poliţiei spun că nu s-ar fi organizat nici un fel de flagrant. „Au existat şi există acţiuni specifice poliţieneşti însă nimc în mod special. Nu mai pot spune nimic până în momentul în care să existe ceva care se poate mediatiza”, ne-a declarat Mihaela Roman, din cadrul IPJ Arad.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Corina_Neagu ⋅