u pot decât să-i dau dreptate unuia dintre cei mai aprigi utişti, Colin, unul dintre acei „frumoşi nebuni” care au cântat pentru UTA nu doar la Arad ci şi în deplasările din ţară. Deunăzi, Colin spunea cu năduf că UTA este, parcă, blestemată să nu reziste mai mult de două sezoane în prima divizie a ţării. Din păcate aşa este. După două sezoane în care am avut ocazia să visăm frumos, într-o vreme chiar la posibilitatea de a juca într-o cupă europeană, iată, UTA se reîntoarce la matineul diviziei secunde – mă rog, matineu este un fel de a spune, pentru că va juca pe un stadion cu nocturnă. Faptul în sine nu ar fi o catastrofă.  S-a întâmplat şi la case mai mari şi se va mai întâmpla. Altceva îngrijorează cu adevărat, nu atât retrogradarea. Încă nu s-a terminat campionatul şi deja se vorbeşte despre o posibilă desfiinţare a clubului odată cu posibila, cu anunţata, cu nedorita plecare a finanţatorului Nicolae Bara. N-am să evoc aici palmaresul acestei legende numite UTA şi de altele asemenea pentru a-i activa coarda sensibilă. Sunt convins că dumnealui ştie bine ce a făcut şi, mai ales, ce are de făcut, iar dacă s-a hotărât cumva să renunţe nu se va lăsa întors din drum de o legendă. Voi spune totuşi că domnul Bara are acum ocazia să probeze că, investind în UTA, nu a făcut o plată politică şi nici că UTA ar fi fost doar un moft. Că nu a încercat să se folosească de UTA ci, aşa cum spunea până nu demult, a venit la UTA cu inima deschisă şi cu dorinţa de a construi ceva durabil aici.

Departe de mine gândul de a căuta vinovaţi pentru această retrogradare. Sunt alţii mult mai îndreptăţiţi decât mine s-o facă. Spun doar ce se vede în spatele jocului dezlânat al echipei şi al frământărilor din club. Se vede că UTA este o construcţie fără fundaţie. UTA ultimilor ani s-a sprijinit pe umerii câte unui Atlas, unii mai puternici, alţii mai firavi, unii susţinând-o cu entuziasm, alţii cu aerul că fac muncă silnică. Niciodată însă, în ultimii ani UTA nu s-a sprijinit pe o bază puternică şi stabilă. Or, se ştie, fără o astfel de bază orice construcţie, fie ea şi legendară ca UTA, devine vulnerabilă la şocuri, la intemperii…

Acum UTA depinde de umerii câte unui Atlas. Nu contează cum se numeşte. Oricum va fi uitat imediat ce va pleca. Sunt convins însă că va veni cândva un Atlas adevărat care va susţine UTA până va fi construită fundaţia. Acela va conta pentru că va intra în legendă şi va avea dreptul să stea alături de Baron. Până atunci, pentru noi doar UTA contează!

Sursa: Glasul Aradului