Stire

Liber la circulaţie pe Podul Traian

19.04.2008 ⋅ 0 comentarii

Podul Traian va fi redeschis începând de astăzi, atât pentru traficul de autovehicule până la 1,5 tone cât şi pentru circulaţia tramvaielor. Ieri, în jurul orei 15 a fost efectuată proba la tramvaie pentru a vedea dacă reluarea traficului pe acest pod se poate face în condiţii de siguranţă.

Astfel că, tramvaiele liniilor 3 (UTA-Piaţa Romană-Gara Aradul Nou) şi 5 (Micălaca-Piaţa Romană-Gara Aradul Nou) reintră în circulaţie în mod normal. Ca urmare a acestui fapt, se suspendă linia de autobuze care a asigurat legătura cu Cartierul Aradul Nou peste Podul Decebal în perioada în care Podul Traian a fost închis.

Fonduri de urgenţă

Vă reamintim că circulaţia tramvaielor pe acest pod a fost restricţionată la sfârşitul anului trecut ca urmare a unor probleme tehnice apărute la unul din cele două aparate de reazem dinspre malul drept. Această măsură a fost dispusă de o comisie formată din reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii şi ai Primăriei Arad, pentru siguranţa călătorilor şi a traficului auto.

În urma acestei măsuri, imediat a fost alocată suma de 300.000 de lei pentru remedierea acestei defecţiuni. Dar pentru a putea efectua aceste reparaţii au fost necesare expertize tehnice şi avize din partea unor specialişti de la institute din Timişoara şi Bucureşti.

În anul 1990, au avut loc lucrări de consolidare a pilonilor din beton dar de la inaugurarea sa, podul nu a beneficiat de lucrări majore a suprastructurii metalice. Corina Dră-ghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad a declarat că, „restaurarea completă a Podului Traian este cuprinsă în programul Reabilitare centru istoric vechi pentru care Primăria Arad va obţine finanţare nerambursabilă de peste 10 milioane de euro din fonduri structurale din partea Uniunii Europene.”

Lucrările la acest pod au fost finalizate cu trei zile mai devreme decât a fost prevăzut în termenul stabilit de municipalitate. Singurele restrciţii care mai rămân în această zonă sunt cele legate de tonaj şi viteza de deplasare.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Corina_Timpa ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro