Zilele trecute dădeam publicităţii tragica poveste a unei familii din Şiria. Un copil de numai şapte ani a asistat la uciderea propriei mame, şi după ce într-o primă fază declara anchetatorilor că tatăl său este cel care cu sânge rece i-a ucis mama, acum, după trei ani de la eveniment, susţine nevinovăţia părintelui său. 

Întrebat ce i-ar face ucigaşului mamei, dacă s-ar afla faţă în faţă, copilul spune: „Nimic. E mai mare de cât mine. Şi mi-ar fi frică de el”. În mare parte, satul îl acuză pe bărbat de uciderea soţiei, deşi, după 1 an şi două luni de stat în închisoare, acesta a fost eliberat din lipsă de probe.

Vă reamintim că femeia, Maria Bizău, în vârstă de 34 de ani, a fost ucisă cu mai multe lovituri cu un obiect metalic în noaptea zilei de 16/17 august, când soţul acesteia era plecat la Haţeg, prestând servicii de transport pentru legumicultorii din sat. După cum vă informam în articolul precedent, publicat în numărul de luni, 21 aprilie a.c., singurul care a  asistat la crimă a fost Alin, fiul victimei, în vârstă pe atunci, de doar şapte ani.

Zilele trecute, o echipă a ziarului nostru a stat de vorbă cu Alin, la trei ani de la tragicul eveniment care, cu siguranţă, i-a marcat viaţa. Ne-a întâmpinat cu o privire senină, vorbind extrem de detaşat de cele întâmplate. „Îmi aduc aminte că dintr-o dată, cineva a băgat mâna prin geamul uşii de la intrare. Am auzit o spărtură de uşă (n.n. asta întâmplându-se în jurul orei 3.45) şi cum uşa a fost închisă. Cineva a băgat mâna pe geamul spart şi a descuiat-o cu cheia. Apoi a ieşit mami  şi a zis: Cine eşti?» Şi nu mai ştiu ce a zis. Erau doi bărbaţi. Unul dintre ei a zis: Dă-mi banii! Şi apoi au prins-o şi au lovit-o. Ea a strigat iar eu de frică m-am ascuns sub plapumă şi am adormit. Mi-am pus plapuma în cap de frică. M-am trezit când a venit Simi şi m-a întrebat ce s-a întâmplat. Şi am zis Nu ştiu.  Mami era întinsă şi sforăia.  Am ieşit pe uşă, fără să trec sau să ating corpul ei. Nici măcar nu am trecut peste ea. Am plâns o ţâră. Că îmi era ruşine şi apoi m-am dus la Simi acasă.” La reconstituirea efectuată în absenţa inculpatului Gheorghe Mâţu, soţul victimei, a asistat şi copilul, în prezenţa a doi martori. În perioada aceea, copilul, locuind la o rudă a mamei sale, tot în Şiria, Alin susţine că a fost influenţat de aceasta şi chiar de către organele de anchetă să declare că tatăl său este criminalul. „M-au făcut să cred că e tata. Că a picat la testul de la detectorul de minciuni. Au spus că vrea să ia înapoi terenul trecut pe numele mamei. (n.n. E vorba despre şase hectare de teren pe care socrul victimei i le-ar fi donat acesteia cu aproximativ jumătate de an înainte de producerea crimei). Lavinia (ruda mamei la care acesta locuia) mă stresa într-una. Mă punea la citit. Nu mă lăsa să am timp liber. Şi ei m-au făcut să spun că tata e criminalul. M-au pus să le arăt şi obiectul cu care tata a lovit-o pe mama. Şi m-am dus, am luat o bară de metal şi le-am arătat-o. Nu era aia, însă am băgat-o de la mine din freză. Doar aşa. ”

Din spusele tatălui, presupusul ucigaş, se pare că la reconstituire au fost aduse două obiecte cu care se bănuia că a fost lovită victima. O bară metalică, adusă de copil (n.n. cea care se poate observa şi din imaginea alăturată), iar o alta găsită într-o anexă a locuinţei, care a şi fost preluată ca probă de către anchetatori.

„Când copilul era la Lavinia, au început să îl manevreze şi să îi spună: Tată-to o picat la detector. Ba mai mult, organele de anchetă i-au şi spus copilului, înainte de a merge la reconstituire, de unde trebuie să ia ranga pe care să o arate, care de fapt ar fi fost obiectul crimei, promiţându-i copilului jocuri pe calculator şi nu mai ştiu ce. Între timp, asta însemnând prin luna octombrie, după ce m-au închis, m-au dus la detector la Cluj. Nimeni de la Arad nu a mers la detector decât la Timişoara. Eu am mers la Cluj. Am mers şase ore cu cătuşele pe mână. Deşi aveam dreptul să refuz, avocatul meu de atunci nu m-a informat despre asta. Însă am mers şi se pare că am fost mai agitat.. Am înţeles din câte mi-or zis ei că au ieşit nişte tensiuni fabuloase şi nişte reacţii ... Păi logic că eram agitat şi aveam tensiune. Şi în penitenciar aveam tensiune mare, tot 150 cu 110. Şi rezultatele de la detector au venit după o lună... ”, spune Gheorghe Mâţu.

„Era bună... dar nu mai plâng după ea”

Întrebat de redactorii ziarului nostru cum îşi aminteşte de mămica sa, Alin spune: „Era bună. Îmi ducea din magazin jucării, cărţi şi dulciuri fără să ştie tata. El spune că alea se pot vinde ca să facem bani, dar mami mi le ducea mie. Îmi e dor de ea. Nu plâng după ea, dar îmi e dor. Am visat-o o singură dată şi o întrebam dacă e moartă. Şi a zis că nu”.

O poveste pe cât de tulburătoare, pe atât de încâlcită. Toată lumea îşi dă cu presupusul. Părerile sunt extrem de împărţite. Unii dintre săteni susţin că micuţul Alin ştie că tatăl său este criminalul însă îi e teamă de acesta şi majoritatea lor spun că atunci când va fi mare şi copilul va avea putere, se va răzbuna. Alţii susţin că Alin nu ar putea admite să trăiască cu tatăl său, dacă acesta i-ar fi omorât mama. Oricum, ideea e că acest copil, indiferent de cât de puternic pare şi cât de detaşat de toate evenimentele, desigur a rămas marcat pentru întreaga viaţă de cele întâmplate. În lunile care au urmat decesului mamei, respectiv arestării tatălui său (în luna octombrie a anului 2005) s-a văzut singur pe lume. Fără nici un părinte alături, acesta a fost luat după cum relatam anterior de către o rudă a mamei, care, susţine el, îl maltrata, iar apoi a fost dus la un centru de îngrijire minori din Lipova. Pe parcurusul acestor luni, psihologii care l-au urmărit  de-clară: „În urma discuţiilor avute cu copilul reiese faptul că Alin nu l-a recunoscut pe făptaş. Cât timp s-a aflat în îngrijirea noastră nu a declarat altceva”. 

Reprezentanţii Serviciului de Protecţie a  Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Arad au întocmit un referat prin care reiese că minorul nu îşi dădea seama unde  a fost graniţa dintre vis şi realitate. Asta pentru că, spun ei, „înainte de crimă, Alin a văzut un episod din serialul „Trăsniţi în NATO” unde a vizionat o scenă asemănătoare. Copilul este deja amuzat la actele de violenţă, aplicate de tatăl său mamei, astfel el relatează că de obicei atunci când tatăl său striga sau o bătea pe mama sa, el îşi înfunda capul în pernă.”

Lavinia Balş, nepoata victimei susţine: „Am discutat cu copilul şi am reţinut de la el că nu avea o poziţie clară. Mai întâi mi-a spus că a intrat cineva în negru, mascat şi avea o curea cu ţinte. Apoi a spus că erau doi bărbaţi. Ulterior a spus că nu ştie. Eu am concluzionat că el era înspăimântat de cele întâmplate şi nu era coerent în discuţie. Apoi am avut din nou discuţie cu copilul pentru că mi-a fost mie încredinţat şi încercând să-l consolez am reţinut două variante: una, că a auzit seara târziu gălăgie şi l-a văzut pe tatăl său ţinându-o de gât pe victimă şi lovind-o cu un fier în cap, iar altă dată a spus că au fost două persoane care au intrat în casă şi au lovit-o pe victimă. Eu umblând în casa lor, nu am sesizat niciodată vreun scandal între el şi victimă, însă victima, Maria, mi-a relatat o dată că a lovit-o soţul ei. De asemenea, copilul Alin mi-a spus că mama lui a fost lovită de tatăl său.  Cu noi, rudele, s-a comportat foarte bine şi nu pot spune că era o fire violentă. Alin este un copil inteligent iar după părerea mea putea să şi fabuleze dar eu v-am relatat doar ce mi-a spus el. El cunoaşte ceva legat de acest eveniment dar eu nu sunt convinsă sută la sută.”

Vom reveni cu punctul de vedere al părinţilor victimei, care cer,  în instanţă, drept despăgubire, suma de şase miliarde de lei vechi. Pe de altă parte, vom da publicităţii declaraţia lui Gheoghe Mâţu care îşi susţine nevinovăţia, relatând întreaga poveste din punctul său de vedere.

Madiana Mican

Anca Barbură

Corina Neagu

Sursa: Glasul Aradului