Stire

Elevii protestează ?mpotriva BAC-ului

08.05.2008 ⋅ 0 comentarii

Luni, 12 mai, va avea loc în faţa Primăriei un miting susţinut de către elevii claselor terminale de liceu împotriva gradului foarte ridicat al examenului de Bacalaureat de anul acesta. Protestul este primul de acest gen din întreaga istorie a învăţământului românesc.

Iniţiativa acestui protest aparţine grupului de acţiune „50 pentru BAC“. Din acest grup fac parte câte doi elevi de la fiecare liceu din Arad şi sunt consiliaţi de către prof. Tatiana Fătescu. În demersul lor, elevii sunt susţinuţi de către profesori, părinţi dar şi de către primărie. Plângerile protestatarilor se referă atât la gradul ridicat de dificultate al variantelor pentru BAC, cât mai ales pentru apariţia târzie a acestora. Au apărut la 11 aprilie şi 1 mai, ceea ce face imposibilă rezolvarea lor până la începerea examenului. Propunerea elevilor fiind aceea de extragere a subiectelor doar din primele 50 de variante, de unde şi denumirea grupului. Plângerile elevilor nu se opresc însă aici. Ei doresc de asemenea acordarea alocaţiilor pentru elevii care au împlinit 18 ani, până la terminarea liceului. În semn de solidaritate cu colegii lor din clasele inferioare, ei propun ca variantele de anul viitor pentru BAC să apară pe data de 1 ianuarie 2009. La mitingul din faţa Primăriei sunt aşteptaţi să participe toţi elevii, cât şi profesori şi părinţi. „Vom fi îmbrăcaţi cu un tricou, bluză sau geacă de culoare neagră pentru a ţine un moment de reculegere“, ne spune Aneta Gui, membră în Consiliul Local al Tinerilor. Ei consideră că sistemul de învăţământ este mort în România,  dar speră ca prin demersul lor să aducă un licăr de speranţă celor implicaţi.

 

 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Adrian_Cotuna ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro