Stire

Premieră ?n justiţia rom?nească - Arădean condamnat la ?nchisoare pentru piraterie

09.05.2008 ⋅ 0 comentarii

Prima persoană condamnată la închisoare pentru piraterie este un arădean de 28 de ani, arestat în urmă cu mai bine de jumătate de an, după ce în apartamentul său      s-au găsit un adevărat laborator de informatică. Arădeanul vindea prin intermediul internetului CD-uri cu filme şi muzică, fără licenţă, aducând un prejudiciu impresionant mai multor companii precum Microsoft Corporation, Autodesk Incorporated Bucureşti sau Uniunea Producătorilor de Fonograme din România.

Tănârul a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru piraterie. Adalbert Daniel Kiss, în vârstă de 28 de ani, este prima persoană condamnată la noi în ţară pentru deţinere şi distribuire de mărfuri piratate, precum şi pentru promovarea acestor mărfuri prin mijloace electronice. Acesta s-a aflat în atenţia poliţiei încă de acum patru ani, fiind pus sub urmărire penală abia în 2006, când anchetatorii au adunat mai multe probe pentru a-l aresta.

Pe lângă cei cinci ani pe care îi va petrece după gratii, tânărul mai este nevoit să despăgubească cu aproape 500 000 de lei companiile prejudiciate.

 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: C.C ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro