Stire

Pe undele... ?nchisorii

12.05.2008 ⋅ 0 comentarii

Deţinuţii din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, încearcă prin diverse metode să îşi petreacă timpul  într-un mod cât mai plăcut. Unii dintre ei au reuşit să facă asta prin înfiinţarea unui post de radio care să transmită în interiorul Penitenciarului.

Postul transmite zilnic câte opt ore pe zi, program în care sunt cuprinse ştiri, muzică, activităţi sportive dar şi religie ori informaţii culturale. Informaţiile sunt atât de ordin naţional dar cuprind şi probleme din interiorul închisorii. Există chiar un program, în care redactorii, deţinuţi din cadrul penitenciarului, vorbesc despre părţile negative din interiorul instituţiei. Ei se referă la probleme cum ar fi calitatea pâinii, preţurile mult prea ridicate ale chioşcului care funcţionează în închisoare... Dintre redactorii postului, îi amintim pe Mihai Mazilu, închis pentru trafic de droguri la 16 ani de închisoare dintre care mai are de săvârşit şapte; Cristian Bârsan, condamnat pentru înşelăciune la 8, 6 ani de închisoare şi DJ. Butelie, închis pentru omor la 23 de ani de închisoare. Ei sunt vizaţi de către Ovidiu Teodorescu- inspector şef şi de către Adrian Salade, agent şef. Motivul pentru care muncesc la realizarea acestui post de radio îl reprezintă faptul că „ne ajută să ne păstrăm mintea în priză. Este un mod de recreere prin care reuşim să nu ne îndobitocim. Dacă ieşi de aici cu o altfel de mentalitate decât cu cea care ai intrat, înseamnă că ai realizat ceva şi că acest timp nu a fost întru totul pierdut“, ne spune Cristian Bârsan. DJ. Butelie ne spune şi el motivul pentru care munceşte la acest radio: „Detenţia reprezintă un capitol cât mai trist pentru oricine se găseşte aici. Peste acest aspect încercăm să trecem cât mai uşor, prin diferite modalităţi. A face radio este una dintre ele“. Sentimentul care te încearcă atunci când stai de vorbă cu aceşti oameni, este acela că ai de a face cu nişte oameni extrem de sensibili şi de inteligenţi. Ai speranţa că anii de detenţie pe care i-au trăit au fost în favoarea lor şi experienţa trăită aici, i-au schimbat în bine.

 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Adrian_Cotuna ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro