Stire

La CTP - Grevă lăsată ?n ceaţă

13.05.2008 ⋅ 0 comentarii

Vatmani, cu salarii de 2000 de lei

Chiar dacă printr-o scrisoare anonimă remisă presei se anunţa că vatmanii vor intra în grevă, pentru că s-au săturat de salarii, până în momentul de faţă la Compania de Transport Public este linişte. Mai mult de atât,  directorul CTP, Radu Torsin, declară că el este străin de acest lucru şi că totul este pornit de la un angajat sau doi. „Nu ştiu de ce ar fi nemulţumiţi. Există la noi un contract colectiv de muncă pe anul 2008, în care sunt prevăzute condiţiile de lucru şi salarizarea. Acesta este semnat de reprezentanţi ai sindicatelor, precum şi ai muncitorilor, numărul lor ajungând la nouă (dintre cei 1.010 angajaţi CTP, peste 400 nu sunt înscrişi în nici un sindicat). În luna aprilie a avut loc prima etapă de negociere a salariilor. Toată lumea a semnat şi a fost de acord. Într-adevăr există două nemulţumiri, dar nu din rândul vatmanilor”, afirmă Radu Torsin.

În momentul de faţă CTP-ul dispune de 146 de vatmani,  la care după spunele conducerii salariul porneşte de la 700 de lei şi poate ajunge până la 2.000 lei. „La un regim normal de 160 de ore, un vatman câştigă 1.160, plus tichete de masă în valoare de 156 lei. Fiecare primeşte primă de vacanţă de 500 de lei. Nu mai vorbim de orele suplimentare care sunt plătite. Pot ajunge la 20 de milioane. Am da salarii mai mari, dar nu avem de unde. Anual ne vin bani, dar aceştia trebuie împărţiţi pentru salarizare, reparaţii şi combustibil”, mai afirmă dir. Torsin.

 Marinel Costuţ, reprezentantul sectorului vatmani din sindicatul Phoenix susţine că tot ce s-a scris în acea anonimă este adevărat. „Nu ştiu cine a scris-o, dar aşa stă situaţia. Nu avem pauză de masă aşa cum scrie în contract, şi nici salarizarea nu este bună. Eu am o listă cu peste 90 de semnături ale angajaţilor nemulţumiţi de atribuţiunile de serviciu. Suntem revoltaţi şi de faptul că oricâte adrese s-au trimis la registratură, nu au avut răspuns favorabil”.  De asemenea un alt coleg şi anume Teodor Flueraş afirmă că: „La fel ca şi ceilalţi colegi nu sunt de acord cu câteva puncte din fişa postului.  În ceea ce priveşte greva deocamdată nu cred că este necesar.”  Alţi vatmani nu au vrut să comenteze în nici un fel modul de salarizare şi condiţile de lucru. Mai mult de atât se vorbeşte că protestele s-ar putea să fie inţiate mai ferm abia după instalarea noii administraţii.

 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia_Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro