Furate ?n Italia, depistate la Nădlac
14.05.2008 ⋅ 0 comentarii
Două autoturisme declarate furate în Italia au fost depistate de poliţiştii de frontieră arădeni. Primul autoturism a fost observat de poliţiştii de frontieră în urmă cu două zile, în jurul orei 3.30. Maşina cu numere de înmatriculare italiene, era abndonată într-o parcare aflată chiar la intrarea în ţară.
Grănicerii au verificat autoturismul şi au constatat că autovehiculul marca „Opel Astra” este semnalat ca fiind furat din Italia, încă din data de 25 aprilie 2008.
Suspicioşi, oamenii legii au oprit şi legitimat un cetăţean român Nicuşor A., în vârstă de 31 de ani, care nu şi-a putut justifica prezenţa în acea zonă. Bărbatul le-a declarat poliţiştilor că autoturismul găsit de ei îi aparţine unei persoane din Italia, care i-a propus să conducă maşina până în România, în schimbul a 400 de euro.
După câteva ore, poliţiştii au mai oprit un cetăţean român, în persoana lui Ştefan P., în vârstă de 33 de ani, care conducea un autoturism marca „Alfa Romeo 147”, înmatriculat în Italia. În urma cercetărilor s-a stabilit că şi acest autovehicul era declarat furat în Italia.
Luat la întrebări, Şefan P. a recunoscut că a fost plătit cu 400 de euro, de aceeaşi persoană din Italia care i-a încredinţat maşina şi lui Nicuşor A.
Acum Ştefan P. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire la furt, iar Nicuşor A. pentru infracţiunea de tăinuire la furt şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Corina_Neagu ⋅