Fiecare comunitate are câţiva pioni principali cu o influenţă deosebită. Iar medicul este unul dintre ei, poate chiar cel mai important. Cu cât comunitatea e mai restrânsă, cu atât influenţa e mai mare. Aceasta este realitatea şi nu ar trebui să fie percepută ca un aspect negativ, atâta timp cât puterea este folosită în sens constructiv. Însă când acesta, plin de el, uită de pe piedestalul pe care s-a urcat, că trăieşte de fapt din buzunarul celor mulţi, lucrurile nu sunt tocmai îmbucurătoare. Acesta este şi cazul  satelor Iermata şi Moroda, unde Gheorghe Mihuţ este doctorul dorit, dar...scump la vedere. Scump într-atât încât, deşi locuieşte în sat, nu merge la urgenţe decât dacă i se asigură transport, în timpul weekend-ului nu poate elibera adeverinţe de deces (că deh... sunt zile libere), iar la cabinet este mai tot timpul înlocuit de asistentă.

Pacienţii, 1.059 înscrişi pe listele acestuia, acceptă cu stoicism situaţia, pentru că nu au altă variantă. De ani şi ani, în sat nu a mai fost alt medic, şi Mihuţ, fiu al satului, este acceptat. Cu toate calităţile şi neajunsurile de care dă dovadă în relaţia cu sătenii. Iar când spunem neajunsuri, ne referim în special la absenţa repetată de la  cabinet, la lipsa solicitărilor la urgenţe, la eliberarea unor medicamente primite din străinătate printr-o fundaţie şi eliberate bolnavilor în pungi de nylon  fără denumire, fără termen de valabilitate... Până nu demult, lumea a ajuns să facă glume pe seama „boabelor verzi” pe care doctorul le dădea tuturor, indiferent de afecţiune.

Lipsind mult de la cabinet, oamenii susţin că nu s-a înregistrat un singur caz  în care  au ajuns să-şi îngroape morţii fără a primi adeverinţa de deces, pentru că medicul, în special în timpul weekend-ului este de negăsit, fiind plecat la soţia sa care locuieşte în Oradea. Fiind numai dimineaţa prezent la cabinet şi singurul medic pe două sate, oamenii se plâng că au existat cazuri în care nu au avut pur şi simplu ce să facă în momentul în care se îmbolnăveau după terminarea programului doctorului. Şi boala trebuia să fie programată.

În urma unor  sesizări primite de la săteni, ne-am deplasat la faţa locului pentru a vedea cum stau lucrurile cu controversatul medic. Încă de la intrarea în cele două sate, ne-am ales cu un gust amar. Ici colo, câteva voci răzleţe îndrăznesc să îşi exprime nemulţumirea vis a vis de modalitatea de lucru doctorului. În scris au avut puterea să declare, însă ...doar sub protecţia anonimatului, susţinând că... tot de el se vor lovi.

Medicamente, în pungi de mâncare

Era ora 12.45... Într-o zi de joi... În dispensar era doar asistenta,  şi ea pe picior de plecare. Ne întâmpină îngrijorată de vizita neaşteptată pe care le-o facem. Aflăm din spusele ei, că „domnul doctor este plecat la o urgenţă pe teren, după  care trebuie să ajungă foarte repede la Arad, pentru o şedinţă“. Asistenta ne asigură că „boabele verzi” în pungile de un leu nu sunt altceva decât o invenţie răutăcioasă a oamenilor. Pe când ne pregăteam să ne cerem scuze de acuzaţiile pe care le tot invocam, zărim o pungă de medicamente verzi aruncată undeva pe marginea biroului. Singura deosebire între ceea ce ştiam noi şi realitatea „de pe masă“, era faptul că punga nu arăta de un leu, ci de un ban... vechi. Toată ruptă şi murdară, punga arăta ca şi cum ar fi fost folosită de cel puţin zece ori. I-am cerut asistentei să ne lase să facem o poză pentru a arăta condiţiile de igienă în care sunt păstrate medicamentele. Bineînţeles că nu a fost de acord, pe motivul că nu putem face fotografii în birou fără acordul medicului. Ne-a invitat în schimb să facem poze unor pachete de medicamente sigilate... Asta aveam voie.

Plecat la Ineu după „urgenţe“

Luându-ne inima în dinţi şi riscând să-l deranjăm de la urgenţa la care fugise de la lucru, l-am contactat telefonic pe domnul Mihuţ. Aflăm astfel că urgenţa de la Iermata iar apoi drumul spre Arad s-au mutat în direcţia opusă: la Ineu. „Dacă mă mai gândesc, s-ar putea să trec pe acolo să stau de vorbă cu voi“, ne spune „amabil“, Gh. Mihuţ. Sperând în gândirea doctorului, ne-am pus pe aşteptat. Într-un final, apare şi doctorul, probabil mai mult pentru a o salva pe asistentă şi să o lase să plece acasă. Se făcuse 13.30, oră probabil mult prea târzie pentru orarul de lucru al cabinetului. Cu un aer arogant, ştiind foarte bine motivul prezenţei noastre acolo, doctorul a început să ne privească lung: „cu voi trebuie să stau eu de vorbă? Hai, daţi-i repede că mă grăbesc“. I-am explicat în viteză toate motivele pentru care era învinuit de către oamenii din sat. La toate acestea, Gh. Mihuţ a răspuns impasibil: „astea sunt zero. Nu sunt motive de a fi nemulţumiţi pentru aşa ceva. Altele sunt lucrurile mai grave în ţara asta“. În ceea ce priveşte problema morţilor îngropaţi fără adeverinţă de deces, doctorul răspunde: „Se mai poate întâmpla câteodată să fie înmormântat cineva şi fără adeverinţă de deces. Care este problema? Dacă cunosc cazul şi nu sunt în localitate, ce să fac? Eu stau la cabinet, atât cât îmi cere programul. Sistemul e aşa cum e. Există probleme, însă nu datorate mie, ci sistemului. Merg la urgenţe. Nu se pune problema. Acum, nimeni nu e perfect, însă nu se poate generaliza. Cât despre medicamente, medicii de la Arad mă învidiază pentru medicamentele de ultimă generaţie pe care le am eu. Normal că le primesc în cutii mai mari şi pacientul nu are ce să facă cu toată cutia. Aşa, le mai dau în alte cutii mai mici. În pungi de nylon?! Poate... Nu îmi amintesc. Iar la final de săptămână, logic că nu sunt în sat. Merg la soţie şi la copii, la Oradea. Oamenii pot chema salvarea în cazul unor urgenţe. Acesta e sistemul. Dacă ar fi mai mult personal, ar fi mai bine. Dar aşa...“ ...După o serie de manifestări ironice prin care dorea pesemne să-şi evidenţieze cunoştinţele sus-puse pe care le are, doctorul Mihuţ a tras concluzia că nemulţumirile sătenilor ar avea substrat politic, dumnealui candidând la un fotoliu în Consiliul Local Seleuş.

Am plecat de acolo întrebându-ne cum se comportă oare acest medic cu sărmanii ţărani, oameni simpli când vin să-şi spună păsurile în acea încăpere sărăcăcioasă, cu mobilier deteriorat, cu aşternutul de pe pat pătat, care se doreşte a fi un cabinet medical.

Dată fiind situaţia prezentată, poate nu ar fi rău ca autorităţile competente să verifice situaţia şi să ia măsurile ce se impun. În eventualitatea unui control „de sus”, sătenii se vor putea bucura, măcar în perioada imediat următoare, de prezenţa în cabinet a medicului Mihuţ.

Adrian Cotuna

Anca Barbură

Madiana Mican

Sursa: Glasul Aradului