Stire

Tragedie pe DN 7, Trei morţi şi un t?năr cu piciorul smuls

26.05.2008 ⋅ 0 comentarii

Trei  tineri au murit iar unul este la graniţa dintre viaţă şi moarte în urma unui accident rutier petrecut sâmbătă-noapte, pe şoseaua care leagă comuna Semlac de DN 7. Această tragedie vine la numai câteva zile de la alt teribil accident rutier, petrecut în localitatea Vinga, când trei persoane şi-au pierdut viaţa după ce autoturismul în care se aflau a fost strivit de un TIR.

Potrivit poliţiştilor, autoturismul în care se aflau cele patru persoane circula dinspre Semlac spre Pecica când, într-o curbă uşoară, şoferul, ameţit bine de aburii alcoolului, a pierdut controlul volanului şi a intrat din plin într-un copac de pe marginea drumului. Maşina s-a mulat pur şi simplu pe copac, omorându-i pe loc pe trei dintre pasageri. Cel de-al patrulea a fost grav rănit iar fiarele deformate ale autoturismului i-au retezat un picior. Tânărul a fost transportat de urgenţă la spital unde medicii fac tot posibilul pentru a-i salva viaţa. Însă, din spusele acestora, tânărul nu are foarte multe şanse de supravieţuire.

Din primele cercetări ale poliţiştilor, se pare că cei trei tineri se îndreptau spre discoteca din Pecica după ce, în Semlac consumaseră deja băuturi alcoolice la o petrecere, inclusiv şoferul. Acest lucru le-a fost fatal.

La locul accidentului au sosit trei maşini de ambulanţă şi un echipaj de la descarcerare care s-au chinuit peste jumătate de oră până când au reuşit să scoată trupurile tinerilor dintre fiarele cotorsionate. Trei dintre ei nu mai aveau suflare iar cel de-al patrulea se zbătea între viaţă şi moarte.

„Accidentul este foarte grav, unul dintre cele mai grave din ultima vreme. Din păcate, s-a soldat cu trei persoane decedate şi una foarte grav rănită”, a declarat Cecilia Istrate, asistentă Ambulanţa Arad.

În ultimele zile, mai multe accidente le-au dat bătăi de cap poliţiştilor de la Rutieră, când în total şapte oameni şi-au pierdut viaţa şi alte opt persoane au fost grav rănite.

„Este îngrijorător că se întâmplă aşa ceva. Unui tânăr de 20 de ani, care are permisul de un an, i se dă pe mână un camion cu o stare tehnică precară şi omoară trei oameni nevinovaţi la Vinga. Este îngrijorător că, în ciuda acţiunilor Poliţiei Rutiere, pe linie de alcool, un bărbat de 37 de ani, se urcă în stare de ebrietate la volan şi mai ia încă trei tineri cu el, la Semlac. În urma unei acţiuni pe linie de alcool i-am oprit pe toţi cei care se află în stare de ebrietate la volan. Facem acţiuni de prevenire peste acţiuni de prevenire, dar constat că nimeni nu ne ia în seamă”, a declarat comisarul Adrian Lile, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Arad.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Corina_Neagu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro