Stire

?nt?mplare sinistră ?n centrul oraşului - Chiriaşi captivi ?n apartament

27.05.2008 ⋅ 0 comentarii

Duminică la orele prânzului pompierii s-au deplasat la adresa de pe Bulevardul Revoluţiei unde o femeie anunţase că este prizonieră în apartament, împreună cu soţul şi copilaşul de doar două luni. Ajunşi acolo, aceştia au constatat că soţul femeii ieşise din apartament pe balcon iar mai apoi pe uşa unei vecine. „Noi am fost solicitaţi pentru a evacua  trei persoane însă pentru că nu se află în pericol şi nu este vorba despre un caz de forţă majoră nu putem apela la evacuarea forţată. Nu putem decât să luăm legătura cu proprietarul, să vedem dacă acesta este de acord să spargem uşa”, ne-a declarat plutonierul Cristian Lango, comisarul echipajului de salvare.

Însă femeia „captivă” le cerea ofiţerilor ISU să găsească o cheie potrivită pentru uşa apartamentului şi să îi elibereze. Acest lucru nu era de competenţa pompierilor. Şi pentru că familia locuia acolo cu chirie, oamenii legii nu au putut nici să spargă uşa, fără a avea acordul proprietarului.

Aşa că, împreună cu poliţiştii, un pompier a plecat în căutarea proprietarului. Din nefericire, acesta nu era de găsit. Ca urmare, pompierii au încercat să îi ofere femeii o alternativă. Aceasta putea fi evacuată din apartament pe balcon, cu ajutorul alpiniştilor utilitari. Însă femeia a refuzat categoric şi le-a cerut să plece şi să îi lase acolo pentru că au provizii şi mâncare destul cât să reziste trei zile.

Pentru că femeia nu a acceptat soluţiile care i-au fost acordate, pompierii nu au avut dreptul să acţioneze, aşa că au plecat.

Ieri dimineaţă însă au fost chemaţi din nou, la aceeaşi adresă. Pentru că proprietarul nu a putut fi contactat nici de această dată, pompierii au fost nevoiţi să acţioneze cu autoscara mecanică, pentru a coborî întreaga familie de la etajul trei.

La faţa locului au sosit şi un echipaj de la Ambulanţă şi Poliţia. Cât timp fusese captivă în apartament, femeia a încercat să se sinucidă înghiţind mai multe pastile, motivul nefiind încă ştiut. De aceea, aceasta a fost imediat transportată la spitalul de psihiatrie, unde a şi rămas internată. Copilaşul de doar două luni a fost preluat de către Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Corina_Neagu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro