Social

La mijlocul lunii iunie - Bazinele de la Ştrandul Neptun vor fi funcţionale

03.06.2008 ⋅ 0 comentarii

Muncitori, utilaje, terase frumos amenajate, şezlonguri pline de oameni şi mult soare. Aşa se poate descrie  în  câteva cuvinte ziua de ieri de pe Ştrandul Neptun din municipiul Arad. Muncitorii lucrează de zor deoarece se doreşte ca în data de 15 iunie, odată cu încheierea anului şcolar bazinele să poată fi folosite. „Vrem ca până la mijlocul lunii iunie  lucrările la bazine să se finalizeze. Iar oamenii să aibă acces la ele”, declară Răzvan Popa, director tehnic la Primăria Arad.  Chiar dacă lucrările sunt în toi, oamenii, profitând de temperaturile ridicate, ies la soare.

Preţul de intrare nu se modifică

 Deşi există foarte multe zvonuri că odată cu modernizarea ştrandului, arădenii vor scoate mai mulţi bani din buzunar, tarifele de intrare în incinta Ştrandului Neptun au rămas aceleaşi ca şi anul trecut. „În ceea ce priveşte preţul de intrare pe ştrand nu s-a modificat nimic, condiţiile sunt altele, dar plata este aceeaşi. Cu biletul de la intrare care costă 2,5 lei, cetăţenii au acces în toată incinta ştrandului”, mai declară Răzvan Popa. Până în momentul de faţă au fost executate o serie de lucrări care au vizat infrastructura zonei, precum şi reabilitări ale podurilor de pontoane. Conform declaraţiilor primite de la reprezentanţii Primăriei Arad, zilele acestea are loc echiparea cu tobogane şi alte instalaţii de agrement specifice, construirea unei staţii de recirculare, tratare şi încălzire a apei, modernizarea instalaţiilor de duş, reamenajarea plajelor cu gazon, amenajarea unei plaje de nisip, precum şi  modernizarea punctelor de acces.

Plaja luată cu asalt

Ieri, la primele ore ale dimineţii, când am vizitat şi noi ştrandul Neptun, aleile de la intrare păreau pustii. Terasele abia de la ora 10.00 încep să prindă viaţă. Ici - colo câte un cetăţean rătăcit. Însă, cu cât am înaintat pe aleeile frumos amenajate am observat că deşi soarele a răsărit doar  de câteva ore, oamenii erau la plajă.  Angajaţii ştrandului erau şi ei la posturi. „În fiecare dimineaţă fac curat, spăl totul în zonă. Când vin oamenii la plajă totul trebuie să fie curat. Sunt persoane care întră pe ştrand odată cu noi, adică la ora 7.00. Partea proastă este că nimeni nu păstrează. Am pus suporturi la oglindă dar în câteva zile au fost distruse. Nu mai vorbesc de mizeria care o lasă în urmă. Păcat că nu se păstrează, mai ales acum când tot ştrandul este renovat”, ne relatează Maria Muntean în timp ce curăţa grupul sanitar. Când am ajuns în dreptul bazinelor era forfotă mare. Toată zona era împânzită de muncitori.  Femeile plantau flori pe marginea ştrandului, iar bărbaţii făceau ultimele finisări la bazine.  La câţiva metri oamenii stăteau la plajă. Cu cât orele treceau cu atât ştrandul începea să devină neîncăpător. „Îmi place să ajung devreme pe ştrand, mai ales acuma, când sunt şi şezlonguri. Soarele    de dimineaţă este mai sănătos”, declară Eliza Faur.

Bazin cu valuri

Amintim că investiţia în Ştrandul Neptun cuprinde un bazin cu valuri (gândit în baza unui sistem modern, mecanic, cu bilă, care implică un consum redus de energie şi permite reglarea frecvenţei valurilor), un bazin pentru adulţi,  unul pentru tineri şi unul destinat  copiilor, cu tobogane, şarpe şi alte elemente destinate distracţiei. De asemenea, în vecinătatea  bazinelor vor fi plaje securizate.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia_Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro