Stire

Judecătorul Lazăr, suspendat din magistratură

06.06.2008 ⋅ 0 comentarii

În cursul zilei de ieri, secţia de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis suspendarea din magistratură a judecătorului Ioan Lazăr de la Tribunalul Arad, aflat în arest. Decizia CSM este valabilă până la o hotărâre definitivă a instanţei în acest caz.

Judecătorul Ioan Lazăr de la Tribunalul Arad a fost reţinut de procurorii DNA în 30 mai la Satu Mare unde participa la un curs festiv al studenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, care are o secţie în acest oraş, şi adus la Arad unde i s-a efectuat o percheziţie la domiciliu. El a fost reţinut pentru 24 de ore într-un dosar în care era acuzat că ar fi luat mită 30.000 de euro pentru a da o soluţie de neînceperea urmăririi penale. Apoi, a fost transportat la Bucureşti, unde în  1 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis arestarea pentru 29 de zile a judecătorului Ioan Lazăr. Mandatul de arestare s-a dat în baza ascultării telefonului magistratului, banii pe care acesta i-ar fi primit drept mită nefiind încă găsiţi.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Glasul_Aradului ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro