Decedat şi anchetat
13.06.2008 ⋅ 0 comentarii
Accidentul de muncă produs în data de 27 mai a.c. la Depoul de Locomotive Arad, soldat cu decesul lui Valerian Chirac, este deocamdată tot în faza de anchetă, cazul fiind pe masa inspectorilor de două săptămâni. Mihaela Grigoraş, purtătorul de cuvânt al ITM Timiş, ne informează: „Ancheta este în curs de desfăşurare, iar în momentul de faţă se cercetează cauzele decesului, în ce împrejurări s-a produs decesul şi se iau declaraţii martorilor.” În contextul în care pentru familia victimei nu mai există nici o alinare, aşteptarea este şi mai grea, dat fiind faptul că până la aflarea rezultatului anchetei şi la nominalizarea vinovatului, raportul de cercetare va fi trimis de la Timişoara la Bucureşti, înapoi la Timişoara, şi în cele din urmă la Arad şi la familia îndoliată.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Andreea_Dorotovics ⋅