Stire

Ultimele noutăţi auto la Expo Arad

13.06.2008 ⋅ 0 comentarii

Giganţi pe roţi, mii de cai putere, lux şi frumuseţe. Aşa se poate descrie prima zi a celui mai mare târg de transporturi din ţară. Este vorba despre Transport-Ar, târg internaţional de transporturi profesionale, rutiere, feroviare, servicii conexe şi salon auto. 

Evenimentul este organizat la Expo Arad Internaţional şi la fel ca şi în ceilalţi ani, se bucură de cel mai mare număr de vizitatori atât din ţară cât şi din străinătate. În aceste zile, organizatorii  manifestării expoziţionale şi-au propus să adune sub aceeaşi cupolă, pe toţi cei interesaţi de domeniul transporturilor  profesionale rutiere, feroviare şi auto, fie producători sau distribuitori, firme de leasing sau accesorii. Cel mai grandios spectacol automobilistic din ţară, după cum afirmă şi Nicolae Băcanu, Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a Judeţului  Arad se desfăşoară pe o suprafaţă interioră de 3.100 mp  şi o suprafaţă exterioară de 15.000 mp, iar acest lucru oferă vizitatorilor şansa de a observa 15 ani de progres.

De asemenea, Transport-Ar aduce în atenţia specialiştilor cele mai recente realizări în domeniu. Aşa că pasionaţii de autoturisme nu trebuie să rateze acest târg, care este organizat special pentru ei. Vizitatatorii vor avea parte şi în acest an de multe surprize şi premii.  Biletul de intrare este de 2 lei, iar orarul de vizitare este astăzi şi sâmbătă între ore 11.00-19.00, iar duminică între orele 10.00-16.00. Pe toată perioada târgului se asigură transport gratuit pentru vizitatori, cu autobuze pe traseul: Podgoria- Gara CFR- UTA - Fortuna - Expo Arad Internaţional şi retur.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia_Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/