Stire

Şedinţa de adio a vechiului CLM

20.06.2008 ⋅ 0 comentarii

Flori, mulţumiri şi strângeri de mână. Aceasta a fost atmosfera de ieri, de la ultima întâlnire a vechiului consiliu municipal.  Înainte de începerea şedinţei, primarul Aradului, Gheorghe Falcă a înmânat doamnelor care timp de patru ani au avut funcţia de consilier municipal, flori şi le-a mulţumit pentru activitatea depusă.  Întâlnirea a început prin prezentarea ordinii de zi şi eliminarea câtorva puncte. Pentru că în momentul începerii şedinţei în sală nu s-au aflat 16 consilieri, s-au supus spre votare doar proiectele care nu necesitau o prezenţă aşa de mare. După votarea lor s-a luat o pauză de zece minute. Timp în care au mai venit şi alţi consilieri. De pe ordinea de zi doar un proiect nu a primit voturile de care a avut nevoie. La sfârşitul şedinţei, Gheorghe Falcă a ţinut să mulţumească tuturor consilierilor pentru sprijinul acordat în cei patru ani. „Mulţumesc pentru colaborare, tuturor. Cu o parte mergem mai departe, însă nu vrem să îi uităm pe ceilalţi care nu vor merge cu noi.  Vrem să continuăm dezvoltarea Municipiului Arad. Împreună am declanşat lucrări mari. Când am început, aveam un proiect de 3 milioane euro, astăzi doar  trei proiecte au 110 milioane euro.  Am adus cele mai multe fonduri nerambursabile. Nu vrem să uităm pe nimeni şi de aceea  vrem să rămână în continuare partenerii noştri”, declară primarul Gheorghe Falcă. Şedinţa s-a încheiat prin cuvântul câtorva consilieri care nu vor mai fi în acest nou mandat, şi printr-o fotografie de grup, propusă de primarul Aradului.

 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia_Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/