Canicula vine peste noi
24.06.2008 ⋅ 0 comentarii
Potrivit prognozelor meteo, următoarele zile vor fi caniculare, înregistrându-se valori cuprinse între 37° şi 40° C. Deşi în alte oraşe din ţară, oamenii se confruntă cu probleme de sănătate din cauza căldurii, arădenii se pare că ţin cont de sfaturile medicilor, pentru că până în prezent nu s-au înregistrat incidente provocate de căldură.
„Deocamdată, în ceea ce priveşte canicula nu am avut cazuri iar numărul de solicitări este în linie normală. Oricum de-abia de-acum încep să crească temperaturile, aşa că ne aşteptăm ca numărul solicitărilor să crească” a declarat Roberto Schill, directorul Serviciului Ambulanţă Arad.Nici la Unitatea Primire Urgenţe nu au fost înregistrate victime ale căldurii.„Nu am avut probleme încă. Sperăm ca arădenii să ţină cont de sfaturile pe care le primesc şi să încerce în această perioadă să se expună cât mai puţin la soare”, a declarat Monica Puticiu, purtător de cuvânt UPU.Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad verifică în această perioadă dacă condiţiile de muncă a unor angajaţi sunt sigure pentru perioada în care temperaturile vor fi peste 37°C.„Anul trecut au mai existat firme care au fost amendate din acest motiv, însă până în prezent, anul acesta totul este în regulă. Controlăm societăţile şi încercăm să îi obligăm pe toţi angajatorii să respecte legea şi să aibă grijă de angajaţii lor în această perioadă caniculară. Nu sancţionăm, sau cel puţin încercăm să nu se ajungă aici. Mergem mai mult pe partea preventivă şi anul acesta”, a declarat Marius Amzulescu, inspectorul şef al ITM Arad.Tot în ajutorul arădenilor, având în vederea canicula ce s-a abătut peste oraş, autorităţile au instalat corturi cu apă rece pentru trecători. Corturile au fost instalate în trei dintre cele mai circulate zone din Arad, respectiv Palatul Administrativ, Catedrala Nouă şi Piaţa Avram Iancu. „Recomandăm pentru perioada care urmează tuturor oamenilor, în special celor care ştiu că suferă de o anumită boală, să evite deplasarea şi staţionarea în intervalul orar 11.00-17.00, să poarte haine deschise la culoare şi lejere, să consume lichide cât mai multe, să se evite consumul de alcool, cafea sau băuturi răcoritoare care conţin cofeină. Au existat în anii trecuţi mai multe cazuri, însă nu întotdeauna soarele sau căldura este singurul factor care determină îmbolnăvirea sau chiar decesul unei persoane. Depinde foarte mult cât de mult ţine canicula, pentru că în primele zile nu se întâmplă nimic deosebit, însă dacă este de o durată mai lungă, apare acutizarea unor probleme de sănătate şi asta pentru că organismul slăbeşte”, recomandă Roberto Schill, manager Serviciul Ambulanţă Arad.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Anca Barbură ⋅