Şocul alegerilor, la Arad
24.06.2008 ⋅ 0 comentarii
Alegerile locale au trecut, pentru unii cu rezultate peste aşteptări iar pentru alţii, cu restanţe faţă de aşteptările proprii şi ale conducerilor partidelor respective. După euforia primelor zile, când învingătorii au sărbătorit iar învinşii au încercat să găsească scuze sau explicaţii, a venit şi vremea plăţii. Câteva dintre partidele mari au anunţat deja că vor face ordine şi restructurări în organizaţiile cu scor slab la alegeri. Această undă de şoc va lovi, din câte se pare şi filiale arădene. Cel puţin în ce-i priveşte pe liberali, ei sunt foarte aproape de o nouă demitere la vârf şi o nouă instaurare de conducere interimară.
Liberalii plătesc poliţa alegerilorPNL Arad a intrat în campania electorală la braţ cu PNŢCD, în aşa-numita Alianţă PNL-PNŢCD. A fost un pariu riscat de liderul municipal Tiberiu Dekany, care şi-a convins colegii de partid că rezultatele vor fi pe măsura aşteptărilor în urma legării intereselor ţărăniştilor (fostul său partid până nu cu mulţi ani în urmă) de căruţa liberală, grav zdruncinată după europarlamentarele de anul trecut. Mai mult, Tiberiu Dekany şi-a asumat decizia de a concura în alianţă pentru a cîştiga Primăria Aradului.Campania a trecut, cu bune şi rele, alegerile au trecut şi ele iar rezultatele se cunosc. Tiberiu Dekany, personal, a marcat o umilitoare înfrângere în faţa lui Gheorghe Falcă. Poziţia a doua într-un clasament în care imnul a cântat doar pentru învingător parcă nici nu mai merită amintită, când ne amintim că ea s-a produs la o diferenţă de vreo 34.000 voturi în urma lui Gheorghe Falcă. Mai grav este că scorul lui Dekany a fost sub cel al partidului pentru consiliul municipal. Trăgând linie, se poate concluziona că din această alianţă, PNŢCD a ieşit extraordinar de bine, în timp ce PNL şi-a pierdut câteva nume grele. Dacă îi amintim doar pe Gheorghe Schill şi Ovidiu Moşneag, ajunşi consilieri municipali pe listele PD-L şi tot putem concluziona cât anume a pierdut PNL şi mai ales Tiberiu Dekany, rămas fără două puncte de sprijin de nădejde în Biroul Municipal. În consiliul local au ajuns Dekany, Cristian Moisescu şi Claudiu Cristea, adică un liberal provenit din PNŢCD, un altul intrat în partid conjunctural, doar pentru un loc fruntaş pe listă şi un ţărănist pur-sânge. De aici şi nemulţumirea liberalilor vechi, care văd în acest rezultat o înfrângere pentru partid.Lui Dekany i s-a solicitat, de către Cristian Stragea, demisia de onoare. A refuzat să facă acest gest. Mai mult, a obţinut un sprijin de ultim moment din partea Biroului Municipal. Însă de la Bucureşti s-a anunţat că la Arad se va tăia în carne vie şi, alături de dizolvarea Biroului interimar judeţean, se pregăteşte şi debarcarea conducerii municipale. În ceea ce îl priveşte, până acum, Cristian Stragea a evitat orice dialog cu presa. Ni s-a promis o conferinţă de presă odată cu revenirea acestuia la Arad.La PSD, decizia este aşteptatăPSD a obţinut statutul de al treilea partid din judeţ în urma rezultatelor de la alegerile locale. Scorul social-democraţilor însă a fost unul dintre cele mai slabe din ultimii ani. În consiliul local, PSD a impus doar doi consilieri, cel mai slab rezultat al partidului. În cursa pentru Primărie, reprezentantul PSD, Dorel Căprar, deşi a avut o campanie inedită şi bine structurată, nu a reuşit să adune şi voturile scontate. La preşedinţia Consiliului Judeţean, liderul Florin Remeţan a fost de asemenea al treilea, după Nicolae Ioţcu şi Cristian Stragea. Cu toate acestea, partidul a reuşit să câştige câteva primării importante în judeţ, în primul rând, pe cea din Chişineu Criş, singurul oraş care a scăpat democrat-liberalilor. În condiţiile date, când PD-L a zdrobit totul în cale, scorul electoral al PSD la Arad poate fi consderat mulţumitor. Însă comparat cu alte judeţe din ţară, rezultatul arădenilor pare mai degrabă modest. Conducerea centrală va analiza şi rezultatele de la Arad la sfârşitul acestei săptămâni. „După aceea vom face şi o analiză a noastră, la Arad”, a declarat Forin Remeţan. Deja Aradul a fost nominalizat de la „centru” printre judeţele cu rezultate slabe, unde s-ar putea să se ia măsuri. Rămâne de văzut dacă acestea vor implica demiteri la vârf sau se va acorda mână liberă conducerii judeţene să sancţioneze organizaţiile locale cu rezultate sub aşteptări.PD-L Arad, campion naţionalPD-L Arad nu are grijile celorlalte partide importante din judeţ. Democrat-liberalii au obţinut un scor peste aşteptări. Chiar şi estimările lor, după cum a declarat într-un recent interviu viceprimarul Aradului, Ovidiu Marian, nu mergeau chiar aşa de departe, cel puţin la Arad, cât au arătat rezultatele centralizate în urma scrutinului. Mai mult, într-o conjunctură în care PD-L a obţinut, la nivel naţional, mai puţin decât spera, rezultatele de la Arad plasează organizaţia judeţeană pe primul loc în ţară. Deci, liderii democrat-liberali arădeni aşteaptă fără nici un fel de emoţii apropiatele sancţiuni anunţate deja de conducerea centrală la adresa organizaţiilor cu rezultate slabe la alegerile locale. Mai mult, arădenii sunt aşteptaţi să „exporte” schema succesului lor şi în alte judeţe, unde scorul PD-L a fost mult mai slab. Şi poziţia lui Gheorghe Falcă în partid s-a întărit, după succesul clar în cursa pentru Primăria Aradului, mai ales în condiţiile în care un nume greu ca Vasile Blaga a eşuat în cursa pentru Bucureşti.UDMR Arad analizeazăPentru UDMR, alegerile locale s-au terminat relativ bine. Partidul a reuşit scoruri mulţumitoare în fiefuruile electorale tradiţionale. Mai mult, în urma unor negocieri inteligente, UDMR şi-a păstrat postul de viceprimar al Aradului, deşi a cedat vicepreşedinţia Consiliului Judeţean. Maghiarii mai speră şi la alte câteva posturi de viceprimar în judeţ. Cu toate acestea, alegerile au ridicat şi unele semne de întrebare. Primul şi cel mai important este legat de Zerind, o comună cu populaţie maghiară de peste 97 procente, unde, deşi primarul şi majoritatea din consiliul local sunt de etnie maghiară, aceştia aparţin, politic, de PD-L, nu de UDMR. Democrat-liberalii au obţinuit şi la votul politic pentru Consiliul Judeţean un scor important la Zerind, în defavoarea UDMR. La Zimand, primăria a fost câştigată în turul doi de un liberal iar la Iratoşu, de un social-democrat, în defavoarea candidaţilor UDMR. În absenţa unei concurenţe reale din partea PCM, UDMR Arad a văzut că poate pierde şi pe mâna sa, chiar şi acolo unde se simţea stăpână pe situaţie.Conservatorii, între speranţe şi realizăriPartidul Conservator a pornit în campanie cu gânduri mari. Adoptarea lui Dorel Popa drept candidat de primar părea să le ofere speranţa unui scor deosebit şi o prezenţă estimată cel puţin în turul al doilea la Primăria Atradului. După cum se ştie, deşi a avut un rezultat peste cel al partidului, Dorel Popa a fost abia al treilea în cursa pentru Primărie, mult în spatele lui Gheorghe Falcă. Partea plină a paharului este însă că, deşi doar prin Dorel Popa, partidul a ajuns să fie reprezentat în Consiliul Local Municipal. De asemenea, Partidul Conservator are şi doi consilieri judeţeni. Din păcate pentru ei, deşi protocolul de colaborare cu PSD a funcţionat la Arad în turul al doilea al alegerilor locale, toţi candidaţii rămaşi în cursă au pierdut fotoliile de primar pentru care au concurat.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Sorin_Trocan ⋅