Stire

Dezna - Primăria, condusă de o independentă

01.07.2008 ⋅ 0 comentarii

După Letiţia Stoian – primăriţa independentă a comunei Semlac, din 15 iunie, o altă reprezentantă a sexului frumos, şi independentă din punct de vedere politic, a reuşit să se impună în lupta pentru fotoliul de primar al  comunei sale. Este vorba despre Maria Pop – proaspăta primăriţă a comunei Dezna.Şi femeie, şi independentă. În aceste condiţii a reuşit Maria Pop să câştige, în urmă cu două săptămâni, bătălia pentru Primăria Dezna. A mai deţinut această funcţie, înainte de Revoluţia din 1989, timp de trei ani. Spune că cei ce au convins-o să candideze sunt locuitorii comunei, aceştia fiind nemulţumiţi că lucrurile din Dezna nu merg în direcţia bună. „Am mai fost primar din 1986 până în 1989, deci nu sunt străină de actul administrativ. Apoi am lucrat în cadrul Finanţelor din Sebiş, ca inspector” – spune Maria Pop, primăriţa comunei Dezna. Prima amprentă pe care a lăsat-o în cadrul administraţiei pe care o va conduce timp de patru ani a fost stabilirea programului de lucru al instituţiei. Astfel, angajaţii vor trebui să se prezinte la muncă la ora opt dimineaţă, programul urmând a se sfârşi la ora 16. „Este normal ca într-o instituţie în care se lucrează cu şi pentru cetăţean, cei ce sunt în slujba acestora să se implice serios în ceea ce au de făcut” – completează primăriţa.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Voicu_Sida ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/