Ziua Administratorului, marcată cum se cuvine, la Arad
07.07.2008 ⋅ 0 comentarii
Sute de administratori, consilieri locali, reprezentanţi ai Primăriei Arad şi directori de utilităţi au participat sâmbătă la Ziua Administratorului, care s-a desfăşurat la Ştrandul Neptun. Acţiunea a fost organizată de către reprezentanţii Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative Arad (ULAL). „Este al şaptelea an consecutiv în care la Arad se serbează acestă zi. În momentul de faţă U.L.A.L. are peste 1.000 de asociaţii membre, o mare parte dintre administratori aflându-se astăzi aici”, declară Dorina Lupşe, preşedinte U.L.A.L. Arad. Alături de preşedinta Uniunii la acţiune au participat şi vicepreşedinţii, Vasile Arion şi Dimitrie Maxim, care au avut grijă ca mesenii să simtă cu adevărat că este ziua lor. „Această meserie înseamnă o mare responsabilitate, curaj şi uneori putem spune că este chiar riscantă. Spun acest lucru pentru că de câte ori se scumpesc utilităţiile administratorii sunt primii care dau piept cu locatarii nemulţumiţi. Toate li se reproşează lor”, afirmă Vasile Arion, vicepreşdinte U.L.A.L.
La eveniment au participat şi reprezentanţii firmelor care asigură service-ul la blocuri, cum este cel la instalaţia de interfon şi la sistemele de iluminat. „Firma pe care o reprezint are în întreţinere peste 500 de scări de bloc în Arad şi peste 300 în judeţ”, afirmă Macedon Borodi. Petrecerea a durat ore bune, timp în care s-au schimbat impresii şi s-au făcut fotografii.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Claudia_Untaru ⋅