Colţul lui Bebiţu - Ciao Italia
09.07.2008 ⋅ 0 comentarii
Nu se mai satură să ne înjure, de parcă noi suntem sursa ingrată a tuturor bubelor de pe chelia dumnealor. Românii fură, românii bat, românii fac numai prostii şi se îmbată... Să le fie ruşine, dacă au aşa ceva. Nişte jigodii, nişte retardaţi care uită cine au fost şi de unde au plecat. Atunci când merge rău într-o ţară, dai vina pe străini, care în acest context sunt oameni care au venit să muncească pe nimic în speranţa unei vieţi mai bune. Cam asta era şi baza pogromurilor împotriva evreilor din istorie. Cu excepţia transporturilor pentru camerele de gazare, în Italia istoria se repetă la puterea a zecea în zilele noastre. În ţara spaghetelor cu garnitură de pisică, românii au ajuns mai ponegriţi decât orice naţie de pe glob pentru singurul motiv că încearcă să-şi facă un rost în viaţă. Nu vorbesc aici despre proxeneţi, curve, şpringari ori pur şi simplu hoţi sau cerşetori ordinari. Vorbesc de oameni care neavând cum să-şi câştige existenţa şi aşa atât de amară pe meleagurile mioritice, au ales să părăsească România în favoarea Cizmei Italiene, cizmă care iată, îi calcă pe cap ca-n albumul lui Paraziţii.
Cei care calcă pe cap români stabiliţi în Italia fac din ipocrizia tipic peninsulară o mică afacere. Dat fiind caracterul infect al macaronarilor este normal că divorţul de cei care mai bine de cincisprezece ani le-au muncit de-a moaca în duhoarea cizmei, trebuie să fie neaparat italian. Acum au venit oameni cu mult mai săraci decât românii care ajungând cât de cât la un rost au avut tupeul să ţină de preţurile pentru care îşi prestau diversele servicii, aşa că românii trebuie să zboare lăsând undă verde chilienilor ori marocanilor. Şi să zboare aşa cum ar merita şi nenorociţii aşa zişi latini care îşi fac veacul prin România. Cu un picior în fund. Sau cur, dacă doriţi. Pentru că sunt convins că nu este oraş ori sat în ţara asta unde să nu fie o adevărată colonie de hodorogi italieni dornici de cărniţă tânăra autohtonă.
Find o ţară care tolerează la nesfârşit nişte băşinoşi care îşi dau toată pensia pe Viagra pentru a-şi trăi senilitatea în voie, nu putem decât să ne resemnăm precum ăla din Mioriţa şi să fim fericiţi că nu ne mârlesc şi pe noi. Ar fi păcat să mai suportăm şi acum, în secolul XXI această lehamite. Destul.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Glasul_Aradului ⋅