Pompierii din Şagu, la concurs
10.07.2008 ⋅ 0 comentarii
Formaţia de pompieri din Şagu participă în aceste zile la concursul zonal al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, ce se desfăşoară pe Stadionul Municipal din Turnu-Severin. Alături de celelelte formaţii câştigătoare ale probelor judeţene, pompierii din Şagu vor încerca să obţină calificarea pentru faza finală a competiţiei. Reamintim faptul că pompierii din Şagu s-au impus, la sfârşitul lunii iunie în probele fazei judeţene, unde au cucerit prima poziţie. „În ceea ce ne priveşte suntem mândri de faptul că pompierii din comuna noastră ne reprezintă la acest nivel. Au avut, de-a lungul timpului sprijin din partea noastră, a autorităţilor locale – şi cu siguranţă vor avea şi pe mai departe. Vor fi două zile de concurs – astăzi şi mâine – şi în funcţie de rezultatele pe care le vor obţine se vor califica sau nu, în faza superioară a competiţiei” – spune Francisc Foitik – viceprimarul comunei Şagu.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Razvan Cretu ⋅