Oare câţi dintre noi au avut oare posibilitatea de a sta de vorbă cu Dumnezeu? Probabil că nimeni, în afară de îngerii săi pământeni-  monahii şi feţele călugăreşti. Au existat însă şi alţii, care s-au ridicat la nivelul spiritual al unei discuţii cu însuşi Creatorul? Mihai Eminescu, Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu ori Octavian Paler, prin înălţimea spiritualităţii lor au avut această unică şansă.

Printre nenumăratele scrieri pe care Octavian Paler le-a lăsat urmaşilor, se află şi un dialog purtat cu Dumnezeu.

Interviu cu Dumnezeu

„- Ai vrea să-mi iei un interviu? deci… zise Dumnezeu.

- Dacă ai timp... am răspuns eu. Dumnezeu a zâmbit, spunând:

-Timpul meu este eternitatea. Ce întrebări ai vrea să-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a răspuns:

- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească, apoi iarăşi tânjesc să fie copii; că îşi pierd sănătatea ca să facă bani şi apoi îşi cheltuiesc banii ca să-şi refacă sănătatea; faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.

Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:

- Ca un părinte, care sunt câteva din lecţiile de viaţă, pe care ai dori să le înveţe copiii Tăi?

 - Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc dar pur şi simplu nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot  să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că de asemenea trebuie să se ierte pe ei înşişi.

- Mulţumesc pentru timpul acordat… am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii să ştie ?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:

- Doar faptul că sunt aici, întotdeuna…“

Nichifor Crainic

Dacă Octavian Paler a stat de vorbă cu Dumnezeu, Nichifor Crainic a văzut puterea Lui în tot ceea ce ne înconjoară. Gândul nostru ar trebui să fie în permanenţă la sacrificiul Mântuitorului, prin care ne-a adus izbăvirea. Poezia „Cântecul potirului“, ne arată durerea Mântuitorului în contradicţie cu bucuriile deşarte ale noastre: „Din coarda de viţă ce-nfăşoară crama / Bunica şi mama / Mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea; / Copile, grăiră, broboanele - acestea / Sun lacrimi de mamă vărsate prinos / La casnele Domnului nostru Hristos. // Apoi, când culesul de struguri fu gata, / Bunicul şi tata / În joc de călcâie jucând nestemate / Ce lasă ca rana şiroaie-nspumate, / Copile, grăiră, e must sângeros / Din inima Domnului nostru Hristos“.

Mihai Eminescu: Ave Maria

Una dintre cele mai puţin cunoscute poezii ale lui Mihai Eminescu ne dezvăluie latura sa în raport cu dumnezeirea. Poezia „Rugăciune“ poate fi considerată o „Ave Maria“ răsăriteană de mare profunzime şi trăire duhovnicească: „Nădejde şi-ntărire şi zid de mântuire / pe tine câştigându-te, îngenunchem rugându-te: / de chinuri ce ne bântuie, Marie, tu ne mântuie! // O, Sfântă Marie! / Tu, maica durerilor, regina tăriilor, /tăria soliilor, izvoru-ndurărilor / luceafăr al marilor, îndută-te, pleacă-te, / nădejdea corabiei, învingerea sabiei, / limanul sărmanilor şi soarele anilor, / balsamul răniţilor, norocul iubiţilor, / o, dă-ne tărie, Sfântă Marie! // Iisuse Hristoase, de oameni iubitorule, / Mântuitorule, izvor mântuirilor, / de acum şi pururea şi-n vecii vecilor!“.

Vasile Voiculescu

 Unul dintre cei mai mari poeţi religioşi ai ţării noastre, Vasile Voiculescu ne arată cât de importantă este credinţa. Dragostea faţă de Dumnezeu poate fi înfăptuită şi fără a cerceta. Este de ajuns iubirea, care nu are nevoie de întrebări. „Ştiu, fără ca să pricep“, este poezia omului simplu, dar cu o gândire profundă şi în acelaşi timp, cu o înălţare spirituală către infinit.  „Ştiu, fără să pricep, Treimea / Şi pe Ea viaţa îmi aşez, / Cum îmi cred, cu toată adâncimea, / Inima. pe care nu mi-o văz: // Tainica, neistovita ei lucrare / Într-o rană mi s-a-mpărtăşit: / Rodnicul de viaţă fără încetare / Sânge, în trei feţe, dar nedespărţit...“.

Sursa: Glasul Aradului