Deşi se spune că albina ţine  în gură mierea cea mai dulce iar în coadă acul cel mai otrăvitor, apicultura rămâne pentru mulţi pasiunea de o viaţă. Aşa cum alţii iubesc animalele de companie şi le ţin mereu prin preajma lor, există oameni pentru care principala ocupaţie este îngrijirea albinelor.

De mai mult de zece ani, Silviu Medrea din satul Nicolae Bălcescu (comuna Vărădia de Mureş) îşi dedică aproape toată ziua apiculturii. Nici nu se trezeşte bine, că merge să ureze „bună dimineaţa” albinelor lui. Şi când te gândeşti că totul a început aproape din întâmplare, de la un cuib găsit de acesta chiar în podul casei.

„Cumnatul meu se ocupa cu apicultura. El m-a făcut curios faţă de tot ceea ce e legat de albine. Am început de la un stup. Mai furam „meserie”, mai ceream sfaturi încolo şi încoace şi apoi, cu timpul am devenit un autodidact, citind orice e nou în domeniu, atât ca şi medicaţie cât şi ca tehnic”,  mărturisea nea Silviu.

Drumul a fost anevoios

 De la acel micuţ stup, găsit la întâmplare, şi până la 60, câte are acum, a însemnat multă muncă dar şi documentare, pentru că, spune el, „ca să faci miere trebuie să fii bine informat.  Interesul faţă de apicultură a cunoscut o dezvoltare mai ales după ce a început să îmi stârnească curiozitatea cărţile şi revistele de specialitate. Am ajuns să am o impresionantă colecţie de astfel de cărţi în biblioteca personală”. Pentru aceasta, s-a abonat de ceva vreme, la mai multe reviste despre apicultură, aşa că atunci când nu este cu albinele, se relaxează citind despre ele şi despre cum trebuiesc ele întreţinute.

În perioada de cules, prea puţin este de găsit pe-acasă, ziua petrecându-şi-o pe deal cu cele 60 de familii de albine pe care le are. De altfel, s-a arătat foarte bucuros să ne vorbească despre marea sa dragoste, apicultura.

„Mă fascinează mereu, chiar şi după atâta timp. Acum încerc să dotez şi acasă un mic laborator de miere, însă este mai greu, pentru că asta costă foarte mult”,    ne-a explicat Silviu.

Orice început are nevoie de sprijin din partea familiei. Nu contează atât de mult să ai suport financiar şi idei, dacă nu există suport din partea celor dragi. Probleme apar ca în orice domeniu, însă contează cum le faci faţă. Nea Silviu de exemplu, are parte de sprijin nelimitat din partea soţiei, Rodica, cea care, dealtfel, îi împărtăşeşte pasiunea pentru apicultură.

Dacă pasiunea sa, a devenit în timp una profitabilă sau nu, apicultorul ne-a asigurat că nu s-a transformat într-o adevărată afacere.

„Nu ştiu dacă se poate vorbi despre o afacere profitabilă. Îmi ies cam 15-20 de kg de miere pe familie, dar depinde şi de miere. Cea mai bună este mierea de salcâm şi asta e şi cea mai scumpă. Un kilogram costă cam 8,5  lei, respectiv 15 lei, depinde cum o vinzi. Dacă e pe piaţa liberă sau la procesator. Există un preţ de referinţă stabilit la nivel naţional, după care te poţi ghida, însă după câtă muncă implică, preţul este infim. Se câştigă curat undeva la 3.000 de euro pe an, dar trebuie să şi investeşti. De exemplu, pentru întreţinere, albinele trebuiesc stimulate cu sirop de zahăr, încă din luna aprilie, şi asta costă. Şi unde mai pui munca?!”, a completat Silviu.

Situaţia apicultorilor din judeţul Arad nu este una foarte bună, după cum ne explică Silviu. „Nu prea ne susţine nimeni. Ne obligă să respectăm o sumede- nie de norme de când cu Uniunea Europeană. Iar piaţa nu e extrem de sigură.  Primim subvenţie pentru medicamente, dar şi aia,       ne-o dă la sfârşitul anului iar noi, apicultorii, am avea nevoie de ea la începutul anului. În jude-ţul Arad nu există nici procesatori, iar numărul apicultorilor este în scădere pentru că nu    sunt stimulaţi în nici  un fel. Precizez că marea majoritate a apicultorilor sunt de vârsta a treia. Prea puţini tineri au înclinaţii spre o aşa «meserie». Din acest motiv apicultura nu se mai transmite din generaţie în generaţie, pentru că tinerii nu mai manifestă nici un interes. Odată cu noi moare şi apicultura”, a declarat Silviu.

Deşi pe cale de dispariţie, apicultura rămâne una din cele mai vechi meserii din lume iar apicultorii, harnici şi iscusiţi, reuşesc să scoată de la micuţele fiinţe, mierea. Pentru a păstra tradiţia, deşi munca nu este plătită nici pe jumătate, pasiunea zumzăitului poate depăşi orice limite.

Sursa: Glasul Aradului