Tentativă de ?nsănătoşire a turismului, la Arad
14.07.2008 ⋅ 0 comentarii
În perioada 10-16 iulie, Aradul poate oferi şansa celor interesaţi să realizeze un plan adevărat al afacerii în turism, mai ales pentru eco-turism, turismul balnear sau agroturism, şi să obţină cât mai rapid şi cu costuri minime diverse tipuri de finanţare pentru obiective turistice, cu ocazia evenimentului iniţiat de Eurolink şi Détente Consultants şi prefaţat de Salonul Regional de Investiţii şi Parteneriate în Turism şi Dezvoltare Rurală.
Astfel, vor avea loc sesiuni de informare, întâlniri şi negocieri între beneficiarii potenţiali, furnizorii de consultanţă şi de co-finanţare, cu participarea reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene, ai mediului de afaceri şi sectorului ONG, workshop-uri şi nu în ultimul rând vizite şi excursii. „Toate acestea pot părea utopice. Ar merita însă plecat de la baza de tineri şi de personalităţi care pot face diferenţa în domeniu şi pot genera treptat acele accente subtile dar de consistenţă ce pot face ca declinul actual al infrastructurii şi atractivităţii destinaţiilor turistice din România să poate fi stopat. De aceea, consider ca o iniţiativă precum Universitatea Europeană de Vară şi Salonul Regional de Investiţii şi Parteneriate în Turism şi Dezvoltare Rurală iniţiate graţie parteneriatului dintre Eurolink-Casa Europei şi Detente Consultants ar putea oferi şansa celor interesaţi să realizeze un plan adevărat al afacerii în turism”, a declarat Sever Avram, coordonator proiect.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Adrian Todor ⋅