Altfel de timp liber
15.07.2008 ⋅ 0 comentarii
Asociaţia Millennium Center doreşte recrutarea unui număr de 10 voluntari locali, care să se implice câteva ore pe zi, timp de 20-25 de zile, într-un proiect naţional intitulat „Altfel de timp liber”. Obiectivul general al acestui proiect este să promoveze alternative constructive şi sănătoase de petrecere a timpului liber pentru tinerii din România în general, şi pentru tinerii din primele 10 oraşe din România, în special. Aceste oraşe sunt: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara. Constanţa, Craiova, Galaţi, Braşov, Ploieşti şi Brăila.
Înscrierea celor interesaţi se face pe bază de curriculum vitae şi scrisoare de motivaţie care vor fi transmise pe ambele adrese de e-mail: şi până cel târziu la data de 25 iulie. Scrisoarea de motivaţie trebuie să conţină exemple de structuri, cluburi, organizaţii, care oferă alternative de petrecere a timpului liber şi pe care persoana în cauză doreşte să le contacteze pe parcursul acestui proiect.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Andrea Dorotovics ⋅