Stire

?nt?lnire ?ntre conducerea CJA, primarii din judeţ şi reprezentanţii Enel - ?ntreruperile de curent se datorează instalaţiilor uzate

15.07.2008 ⋅ 0 comentarii

Reprezentanţii Enel s-au întâlnit, ieri la sediul Consiliului Judeţean Arad (CJA) cu primarii din judeţ, în cadrul unei şedinţe mediată de Nicoale Ioţcu, preşedintele CJA. Întrunirea a fost organizată pentru a se încerca remedierea deselor disfuncţionalităţi în alimentarea cu energie electrică, semnalate atât în sistemul public, cât şi în cel privat.

Primarii şi sau înlocuitorii acestora au reclamat nenumăratele întreruperi neanunţate ale energiei electrice, lipsa de comunicare şi de viziune a reprezentanţilor ENEL, atunci când e vorba de modernizarea şi dezvoltarea reţelei, dar şi alte impedimente legate de modul de facturare.

Reprezentanţii ENEL au promis că vor remedia acele aspecte care ţin de compania lor. „Cunoaştem problemele pe care le ridicaţi, pentru unele avem soluţii, dar trebuie să înţelegeţi şi dumneavoastră că nu avem o «baghetă magică» la noi. Instalaţiile aparţin unor «momente istorice», atât ca şi uzură, cât şi ca tehnologie”, a declarat Gheorghe Oprea, director al SC ENEL SA. 

În plus, reprezentantul ENEL a ţinut să precizeze că societatea pe care o reprezintă nu se ocupă de „relaţiile comerciale, care ţin exclusiv de o altă societate comercială, «ENEL-energie»”.

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, consideră necesar un parteneriat real, bazat în special pe comunicare, dar şi pe o strategie comună în ceea ce priveşte dezvoltarea judeţului Arad. „Atât eu, cât şi reprezentanţii administraţiilor locale am fost aleşi de cetăţeni şi suntem datori să răspundem în faţa acestora. Ne-am angajat să dezvoltăm judeţul, să atragem investitori şi în localităţile mai puţin dezvoltate. Ori, pentru aceasta avem nevoie de infrastructură, în primul rând. Iar în cadrul acestei infrastructuri un factor determinant îl reprezintă energia electrică. De aceea doresc un parteneriat strategic cu ENEL, pentru că nu ne permitem să îndepărtăm investitori importanţi din cauza unor incapacităţi din sistemul energetic”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Ca un prim-pas în realizarea acestui parteneriat, s-a stabilit un program lunar de întâlniri între reprezentanţii ENEL şi cei ai administraţiei publice locale. Următoarea întâlnire va avea loc la începutul lunii august, la care vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai «ENEL-energie», firma care se ocupă de relaţiile comerciale cu consumatorii.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Nadia Bodran ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/