La Universitatea de Vest ?Vasile GoldiŞ? - Şcoala de Vară Francofonă, o reuşită ?n domeniul cercetării şi ?nvăţăm?ntului universitar
21.07.2008 ⋅ 0 comentarii
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a prezentat, în cadrul conferinţei de presă de săptămâna trecută, rezultatele Şcolii de Vară Francofone «Pathologie et Pharmacologie moleculaire-Biotehnologie», care s-a desfăşurat la Facultatea de Ştiinţe ale Naturii din cadrul UVVG Arad.
Desfăşurată timp de două săptămâni la Universitatea de Vest «Vasile Goldiş» din Arad, sub egida Academiei de Ştiinte din Paris şi Academiei Romane, a patra ediţie a Şcolii de vară francofone «Pathologie et Pharmacologie moleculaire-Biotehnologie» a oferit participanţilor o deosebită ocazie de informare din domeniul bio-medical. Reuniunea a permis pe lângă documentare, un valoros schimb de idei şi experienţă cu profesorii francezi din Lille, Nantes, Toulouse şi Paris pentru viitoarele colaborări în domeniul cercetării şi învăţământului universitar.
Profesorul Emerit Jean Montreuil, Membru al Academiei de Ştiinţe din Paris şi Membru de Onoare al Academiei Române, Doctor Honoris Cauza al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, cu experienţa şi recunoaşterea sa internaţională în domeniul învăţământului şi cercetării, împreună cu Rectorul Universităţii, prof. univ. dr. Aurel Ardelean au contribuit de o manieră decisivă la succesul acestei şcoli de vară, şcoală cu tradiţie care a înregistrat de-a lungul celor 14 ediţii ale existenţei sale, aproape 1.500 cursanţi, devenind o adevărată «instituţie universitară» în România.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a subliniat faptul că valoarea acestor cursuri postuniversitare internaţionale este recunoscută de către Colegiul Medicilor şi Farmaciştilor din România prin acordarea a 60 credite, şi de către Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor din Sistemul Sanitar cu 40 credite.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a declarat că, pentru următoarea ediţie din 2009, Şcoala de vară îşi propune să abordeze şi să dezbată o tematică extrem de actuală şi de importanţă precum cea a bolii Sida, atât sub aspectele noutăţilor aduse de cercetare cât şi de cele practice legate de depistarea precoce, tratamentul modern şi monitorizarea bolnavilor, devenind în plus o şcoală francofonă internaţională.
Master Francofon
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad începe din toamna acestui an un curs postuniversitar internaţional, Master Francofon cu 120 de credite şi cu durată de 4 semestre. Pe baza acordului intre-universitar, încheiat între Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologii din Lille, studenţii români înscrişi la masteratul francofon „Biologie şi Biotehnologii moleculare cu aplicaţii farmaco-medicale”, aprobat de Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Cercetării, master certificat de Comisia ARACIS în anul 2008, vor putea beneficia de stagii în Franţa şi ulterior vor putea continua cu teze în co-tutelă la cele două universităţi, devenind astfel doctori ai Universităţii de Ştiinţe şi Tehnologii din Lille şi ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Tematica cursurilor va fi axată pe: Tehnici şi metode de studiu în cercetarea biomedicală şi biotehnologii; Strategii de terapie celulară şi inginerie tisulară; Genomica şi postgenomica; Transcriptomica; Glicobiologie structurală şi funcţională, normală şi patologică (Glicomic); Stres oxidativ şi patologii asociate; Metabolismul fiziopatologic al lipoproteinelor şi asteroscleroza. Sfingolipide şi sfingolipidoze.
Astfel, se contribuie la ridicarea calităţii învăţământului universitar românesc la standarde europene, ceea ce ulterior facilitează găsirea unui loc de muncă corespunzător în domeniul ştiinţific.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Claudia_Untaru ⋅