Stire

Despre comerţul arădean, cu Dumitru Muscă

22.07.2008 ⋅ 0 comentarii

„Dacă un inspector este prins că ia anumite atenţii de la operatorii economici, vom lua măsuri dure împotriva lui, şi pe deasupra, îl vom da pe mâna justiţiei.” – Susţine Dumistru Muscă, inspector Şef adjunct al Oficiului pentru Protecţia consumatorilor Arad.

Dumitru Muscă ne-a pus în temă cu nemulţumirile pe care arădenii le reclamă, atât la aparatele de aer condiţionat, cât şi la serviciile oferite de către Enel, RDS şi RCS. Cu sinceritate, acesta mărturiseşte că în judeţul nostru încă există respect faţă de consumatori, dar admite şi existenţa firmelor care prin atitudinea faţă de clienţi, nu fac cinste comerţului arădean.

– Vă rog frumos să ne spuneţi cu ce probleme v-aţi confruntat în ultima perioadă?

– La produsele nealimentare, în perioada actuală, problemele cu care ne-am confruntat sunt reparaţiile aparatelor de aer condiţionat, cu reparaţiile de frigidere, congelatoare, televizoare, dar în mod deosebit, cu aerul condiţionat. De asemenea, aproape zilnic sunt persoane care vin şi reclamă faptul că ei consideră că sunt înşelaţi de către casele de schimb valutar.

– Consideraţi că reclamanţii au dreptate?

– După părerea mea, oamenii nu au dreptate, pentru că majoritatea ulterior spun: ştiţi, nu am văzut, nu am citit, nu am avut ochelarii la mine. Dânşii semnează în acel moment o foaie de accep valutar, şi pe foaia respectivă scrie că „am luat la cunoştinţă/am fost informat în scris şi verbal de cursul valutar pe care îl practică acea casă de schimb valutar, în ziua respectivă. Eu recomand cetăţenilor să schimbe banii la punctele de lucru din centrul oraşului, deoarece costul care este afişat la intrare, va fi şi costul la schimb. Şi nu în ultimul rând, să acorde o cât mai mare atenţie. Noi, OJPC, din punct de vedere legal nu avem ce să     le facem acestor case de schimb valutar, iar oamenii nemulţumiţi  îşi angajează un avocat şi încearcă pe calea justiţiei să îşi facă dreptate.

– Reclamaţiile căror produse se dovedesc cel mai adesea a fi adevărate?

– Aş începe cu produsele nealimentare, avem probleme cu aparatele de aer condiţionat. La nivelul municipiului şi în judeţul Arad, firmele care asigură service-ul sunt la ora actuală suprasolicitate şi nu fac faţă numărului mare de montări şi întreţinere a aparatelor de aer condiţionat. Pe bună dreptate că oamenii solicită faptul ca aceste lucruri să se finalizeze într-un timp cât mai scurt, pentru că afară sunt temperaturi foarte ridicate.

– Însă, oamenii au dreptatea lor!?

– Bineînţeles, costă câteva zeci de milioane o asemenea aparatură. Alte probleme avem cu reparaţia frigiderelor şi congelatoarelor, pentru că oamenii în ele îşi păstrează produsele alimentare, iar atunci aceştia vin şi se plâng că li se strică mâncarea şi service-urile nu se grăbesc să repare electrocasnicele. Atunci intervenim noi pe lângă unităţile service să se grăbească cu reparaţia aparatului sau pentru  ca păţitul să primească un alt aparat, nou.

– De care alte servicii sunt nemulţumiţi consumatorii arădeni?

– Foarte multe reclamaţii am primit la adresa întreruperilor frecvente de curent electric. În decursul săptămânii trecute, aproape în fiecare zi am fost contactaţi de către persoane, atât din judeţ, cât şi din municipiu, în sensul că oamenii reclamau faptul că se întrerupe de foarte multe ori, în intervale scurte de timp, curentul. Evident că acest lucru are efecte negative faţă de aparatele electrocasnice.

– Aţi aplicat amenzi Enel-ului, în acest sens?

– Vă mărturisesc că nu am aplicat a-menzi, dar suntem hotărâţi să facem acest lucru. Noi am avut o discuţie la nivelul conducerii acestei companii din Arad, şi aceştia spun că problemele se datorează reţelelor învechite, a transformatoarelor care nu mai fac faţă consumului mare de energie electrică. Practic, dânşii dau vina pe moştenirea veche pe care o au, dar au promis că vor încerca să remedieze cât mai repede acest lucru.

– Şi dacă nu vor remedia această situaţie, cum se va acţiona?

– Dacă oamenii sunt tot nemulţumiţi, părerea mea este că ei pot să îi acţioneze în judecată pentru pagubele pe care le-au creat.

– De când sunteţi dumneavostră inspectror şef adjunct, ce servicii au stabilit un record la numărul de sancţiuni primite?

– Cele mai multe amenzi le-am dat caselor de schimb valutar, televiziunea prin cablu şi telefonie RCS, RDS, firmelor care repară aparate electrocasnice, şi la firmele care comercializează produse alimentare. Majoritatea reclamaţiilor pe care le primim de la conumaori sunt întemeiate, dar mai sunt şi oameni cărora le place să, vină la noi fără ca reclamaţiile lor să fie fondate.

– Reclamaţii formulate la adresa personalului dintr-un magazin sau restaurat aţi avut?

– Vreau să vă spun că am avut reclamaţii în acest sens, sunt consumatori care sunt în postura de clienţi şi care reclamă faptul că personalul din anumite firme, restaurante sau terase au un comportament total necivilizat, vorbesc urât, chiar înjură, sau chiar pentru că se prezintă în faţa consumatorului într-o ţinută neadecvată, nu sunt curaţi pe mâini. În aceste cazuri, putem chiar ridica autorizaţia de funcţionare a respectivei unităţi pe şase luni până la un an de zile.

– Din moment ce vă confruntaţi cu atâtea probleme în raportul dintre client şi operator, credeţi că există respect faţă de consumator?

– Există acest respect, numai că nu există pădure fără uscături.  Noi nu putem să generalizăm. Dacă firma x sau y a creat probleme, nu putem spune că tot comerţul din ţara asta este necivilizat. Sunt şi firme de care ştim, şi pe care le avem în supraveghere, care, prin modul lor de a se adresa clientului, nu fac cinste consumatorilor. Până la urmă, ies singuri de pe piaţă, pentru că oamenii care sunt nemulţumiţi nu merg şi a doua oară în acel loc.

– Ce ne puteţi spune de acuzele potrivit cărora unii inspectori OJPC ar accepta contra unor servicii să treacă cu vederea un operator economic aflat în ilegalitate?

– Eu, personal, nu am auzit de aşa ceva. Persoana care face asemenea afirmaţii trebuie să probeze acuzaţia pe care o face. Fără dovezi şi fără martori, acuzaţiile acestea sunt fără acoperire. Din contră, dacă se poate face dovada că un anumit inspector a luat anumite atenţii, evident că există o Comisie de disciplină. Putem lua măsuri dure, iar dacă dovezile sunt concludente, va fi pedepsit de către justiţie.

– Vă mulţumim şi vă urăm succes!

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Andreea_Dorotovics ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/