Stire

Aradul - ferit deocamdată de furia naturii

24.07.2008 ⋅ 0 comentarii

Cu toate că noaptea trecută a plouat în majoritatea localităţilor din judeţul nostru iar meteorologii au anunţat cod galben, din fericire nu au existat inundaţii.

Autorităţile comunelor din zona Crişului Alb şi Negru ne-au declarat că ploile au durat toată noaptea, dar nu au fost înregistrate nici un fel de probleme. „A plouat în continuu, dar mărunt. Când sunt ploi torenţiale, atunci avem probleme”, ne-a spus primarul localităţii Bârsa, Avram Ciev.

Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului ne-a informat că şi astăzi codul galben se va menţine. „Codul galben se va menţine până mâine (astăzi n.n.). Însă codul galben nu este aşa de periculos. Pot exista doar creşteri de debite şi râuri, nu este neapărat vorba de inundaţii. Când se anunţă cod portocaliu, atunci este mai grav”, a mai spus Dascălu.

Reamintim că reprezentanţii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă au hotărât emiterea de cod portocaliu pentru opt judeţe, după ce meteorologii au anunţat că până spre sfârşitul săptămânii sunt prognozate ploi de până la 90 de litri pe metru pătrat. Acestea sunt Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Alba, Sibiu, Cluj, Hunedoara şi Argeş. Pentru Arad a fost emis doar cod galben, în judeţul nostru fiind posibile viituri şi inundaţii pe Crişuri sau pe Mureş.

 

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Nadia Bodran ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro