Agitaţie mare, bagaje, puhoaie de oamenii care aşteaptă grăbiţi la coada de la casa de bilete, urmând ca apoi să se îndrepte  spre peron, pentru a se „îmbarca”  în tren. Gara, unde timpul părea să fie cel care stabilea regulile, astăzi,  acelaşi timp este cel care parcă îşi ia acum revanşa şi lasă totul în paragină.

Astăzi, din când în când liniştea care domneşte peste aceste locuri este deranjată de câte vreun tren, care, ori transportă marfă, ori este mai mult gol. Rătăcit, la unul din geamurile trenului mai zăreşti câte o figură obosită, ori a vreunui călător, ori a controlorului plictisit de aceaşi privelişte pustie.

Gara din Conop o imagine de horror

Pe dinafară o clădirea impunătoare, abia când te apropii observi tencuiala scorojită de vreme, geamurile, care nu au rămas decât nişte goluri şi surprinzător, uşa larg deschisă, ca şi cum te-ar pofti să intri. Încă de la primul pas te izbeşti de un miros care îţi taie răsuflarea. În sală, băncile, toate rupte, au rămas şi ele încă în aşteptare. Casa de bilete, închisă are încă afişat printre gratii mersul trenurilor şi preţul fiecărui bilet, astăzi doar nişte amărâte de litere care cu chiu cu vai mai pot fi descifrate. Deşi sala goală, unul din colţuri părea să fie un wc improvizat probabil de boschetarii care îşi duc veacul prin aceste locuri. Se observă doar o altă uşă deschisă, în spatele căreia se ascund doar câteva trepte care duceau undeva la subsol.

„Afară îi vopsit gardu’  şi-năuntru-i leopardu’”

Dacă o parte din clădire stă gata să se dărâme, partea din faţă, unde omul coboară sau urcă în tren, arată ca şi proaspăt renovată. Nici urmă de mizerie, doar nişte butuci frumos aşezaţi, probabil pentru cei care aşteaptă sosirea trenului şi o altă uşă deschisă, unde nu te întâmpină decât o altă sală goală şi un miros la fel de îngrozitor. O linişte surprinzător de ciudată pentru o gară şi nici vorbă de picior de om.

O astfel de imagine dezolantă găseşti aproape în fiecare comună, unde gara a fost desfiinţată. Dacă CFR-ul a decis că nu mai este nevoie ca aceste clădiri, multe dintre ele monument istoric, să funcţioneze, ele au ajuns adăposturi de noapte pentru oamenii străzii, sau au rămas pur şi simplu acolo, fără ca nimănui să îi mai pese.

Sursa: Glasul Aradului