Luni după-masă, ora 17.30, zona Boul Roşu. Oameni adunaţi, cu plase şi sacoşe pline, şi nu în ultimul rând cu nervii întinşi la maxim, în staţiile de autobuz improvizate într-un Arad în plin şantier, aşteaptă.

Cei care aşteaptă „trăsura de metal”, au o certitudine, lumina va veni şi pe strada lor. Ţeapă. Un autobuz pe care mulţi îl aşteptă cu sufletul la gură, stă parcat la câţiva zeci de metri de staţie. Ne îndreptăm spre zona cu pricina în speranţa că şoferul va bunăvoi să ne primească şi pe noi în căsuţa lui pe patru roţi. Nu mare ne-a fost mirarea când am descoperit că uşile sunt închise, iar şoferul nicăieri.

Ora 17.50, de nicăieri apare un bărbat cu şapcă pe cap, plictisit de moarte, care ne cere să facem loc pentru a putea deschide uşile. „E şoferul, în sfârşit”, se aude din spatele nostru. După câteva minute în care oamenii adunaţi în staţie cer socoteală acestuia pentru întârziere, aflăm că domul cu pricina a fost la o „pauză de cafea” în apropiere. După alte câteva înjurături zdravene, uşile se deschid şi începe inevitabilul. Oamenii încep să se îmbulzească în speranţa că vor putea pune mâna pe un loc liber. Bineînţeles că peste jumătate din cei care erau în staţie au fost nevoiţi să stea în picioare.

În autobuz în schimb, căldură mare. Pe „pereţi”, tot felul de afişe, o firmă de mobilă are reducere luna asta, un telverde dar şi nişte anunţuri de acum o lună, două.

Ora 18.15, zona Primăriei. Traficul greoi face să ne mişcăm cu aproximativ câţiva zeci de metri pe minut. Oamenii încep să-şi piardă răbdarea şi unii chiar să renunţe la planurile pe care le aveau stabilite înainte de a urca în autobuz. „Trebuia să plătesc curentul azi. Dar în halul în care ne mişcăm, nu cred că voi mai ajunge la timp. Probabil era mai bine să o iau pe jos până la Podgoria, dar la vârsta mea şi pe căldura asta e cam greu şi aşa”, ne spune Maria Tomoş.

Şi într-adevăr după mai bine de 40 de minute de când am plecat din Boul Roşu, autobuzul nostru ajunge triumfător în Podgoria. Coborâm, transpiraţi din cap până în picioare, nervoşi, lăsând în urma noastră nişte înjurături şi într-un final ajungem la concluzia că de cele mai multe ori, mersul pe jos e cel mai indicat... şi cel mai sănătos.

Sursa: Glasul Aradului