Oraş frumos, păcat că-i locuit
31.07.2008 ⋅ 0 comentarii
În ultimele zile, Aradul, mai precis centrul oraşului nostru mult iubit, arată infernal. Căldura insuportabilă, aglomeraţia de pe trotuare şi nu în ultimul rând, cozile interminabile de maşini cu care fiecare arădean s-a obişnuit, nu fac altceva decât să nuanţeze şi mai mult starea noastră, a celor care-i călcăm zi de zi străzile.
Şi ca tabloul să fie complet, ieri pe la orele prânzului, în zona Cinematografului Dacia, mult fum pe trotuare. Cei care treceau prin zona cu pricina, se opreau câteva minute pentru a contempla sursa „ceţii”, urât mirositoare, un utilaj al celor care execută reparaţii în zona respectivă. Nimic anormal s-ar putea spune, având în vedere că în ultimul timp multe străzi sunt făcute ţăndări, iar cu toate reparaţiile şi materialele împrăştiate peste tot, Aradul a devenit un şantier pentru cei mari şi un nou loc de joacă pentru cei mici. „E de-a dreptul imposibil să ieşi din casă în timpul zilei. Căldurile astea ne doboară, iar acum dacă mai punem la socoteală şi fumul ăsta, realizăm că avem un aer greu de respirat. Nu sunt destule maşini care zi de zi ne poluează aerul? Mai avem nevoie şi de aşa ceva?”, se întreabă Cosmin Henţ.
Mai trebuie adăugat faptul că deşi oraşul nostru arată a fi un mare şantier, nici arădenii nu se lasă mai prejos. Astfel, trecând pe străzi, să nu te mire dacă în staţia de tramvai, cineva care tocmai şi-a cumpărat un pachet de ţigări, va arunca pe jos folia protectoare, deşi lângă el există un coş de gunoi gol. Într-un final, nesimţirea ne stăpâneşte pe toţi.
Sursa: Glasul Aradului
Autor: Adrian Todor ⋅