La marginea Cartierului Sânicolau Mic, în preajma şantierului unde se efectuează lucrările pentru introducerea canalizării, familii de romi îşi au sălaşul. Printre aceste case, se remarcă prin sărăcie şi improvizaţie, baraca unei familii. Privind cu atenţie adăpostul acestei familii, uiţi pentru câteva momente că aparţii de o epocă modernă, civilizată... Viaţa îi vitregeşte pe unii...

Improvizaţia aşezământului lor duce cu gândul la şatră. Adăpostul are ca şi acoperământ ţigle vechi, preşuri şi covoare învechite, aglomerate haotic pentru a împiedica soarele puternic ori furia naturii să pătrundă în sălaş. Locuinţa este de nelocuit în  accepţiunea noastră, cei obişnuiţi cu confortul. Aşezământul nu are nici măcar condiţiile necesare unui trai la limită.

Aici, un înduioşător peisaj mişcă simţirea oricărui om. Micuţii ţigani fac baie în razele soarelui, cu zâmbetul pe buze, jucându-se în acelaşi timp printre aglomeratele ţesături ce învelesc sălaşul. Nu cunosc confortul şi avantajele modernizării, de care tinerii nu s-ar putea dispensa. Îşi duc soarta obişnuiţi de mici cu greul. Lipsa dependinţelor nu mai reprezintă pentru ei o noutate însă păcat este că neajunsurile îşi pun amprenta pe modul lor de a percepe viaţa, fiindu-le un impediment în a-şi depăşi condiţia.

Chiar dacă nu au parte de condiţii în care să se spele, micuţii îşi fac menajul fără atenţia părinţilor, îmbinând joaca cu curăţenia. Nu au în spate un părinte care să-i îndrume, nu au condiţii, nu au decât ligheanul în care cei patru se spală cu rândul. Nimic nu pare să-i determine să se oprească din băiţa lor, nici siluetele îndepărtate, nici casele învecinate, nici şantierul destinat lucrărilor de canalizare apropiat lăcaşului lor. Ghiduşi şi nevinovaţi sunt victimele sărăcie, obstrucţionării şi ale mentalităţilor nesănătoase.

Felul în care supravieţuiesc ar trebui să transmită ceva, tuturor ce au disponibilitatea de a vedea în spatele unor imagini, mai mult decât atât... destine.

Sursa: Glasul Aradului