Stire

Acoperiţi de cabluri

04.08.2008 ⋅ 0 comentarii

Deşi la început erau răzleţe, odată cu trecerea timpului înmulţirea cablurilor de curent a devenit pentru oraşul nostru o adevărată povară. Într-o lume modernă de care ne place să credem că aparţinem, se subînţelege că aceste cabluri există. Nu este nevoie să le etalăm pe toţi stâlpii. Aglomeraţia lor nu numai că etalează prost gust dar au devenit chiar periculoase pentru siguranţa cetăţenilor.

Soluţia cea mai bună ar fi „îngroparea“ lor în nişte conducte subterane, aşa cum se obişnuieşte în lumea civilizată. Ceea ce este grav însă îl reprezintă faptul că anumite străzi, care s-au reabilitat deja, nu au luat în calcul şi aceste cabluri. Un bun exemplu îl constituie strada Kogâlniceanu. În urma reabilitării, strada arată impecabil, atât din punct de vedere al carosabilului cât şi al trotuarului. În timp însă, cablurile electrice vor trebui şi ele protejate şi băgate în pământ, iar atunci toată lucrarea va fi spartă. Asociaţia Pro Urbe, prin vocea preşedintelui Bujor Buda, nu se arată indiferentă de aceste probleme: „Cu siguranţă că toată lumea doreşte binele oraşului. Chiar şi cei care montează aceste cabluri. Însă ele s-au înmulţit atât de mult, încât s-au transformat în rău. În multe locuri chiar, cablurile au luat-o razna şi au căzut pe pământ, fiind o ameninţare la siguranţa trecătorilor. Nu trebuie să faci o vizită decât în Ungaria, să observi că astfel de lucruri nu există“. 

Stâlp de Cartea Recordurilor

Pe strada Victoriei se află un stâlp care liniştit ar putea să intre în Cartea Recordurilor. La cât este de încărcat de cabluri, este o adevărată minune cum de mai rezistă să stea în picioare. „Este groaznic. Nu numai că arată hidos, dar în multe locuri aceste cabluri acoperă din faţada unor monumente istorice. Ba chiar, din neatenţia unor muncitori, s-au distrus părţi din aceste clădiri prin mutarea cablurilor“, încheie Bujor Buda.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Adrian_Cotuna ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/