Stire

Copilaşul aruncat ?ntr-un canal, Ajunge ?n braţele mamei inconştiente

05.08.2008 ⋅ 0 comentarii

Femeia în vârstă de 31 de ani din Şiria care şi-a aruncat copilul nou-născut într-un canal este cercetată în stare de libertate pentru infracţiunea de punere în primejdie a unei persoane aflate în neputinţa de a se îngriji, şi riscă o pedeapsă între 3 luni şi 3 ani de închisoare pentru fapta comisă.

Riscă pedeapsa cu închisoarea

Estera Biţiş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, declară: „Cazul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în primejdie a unei persoane aflate în neputinţa de a se îngriji, conform primelor declaraţii luate de la mamă, în care aceasta susţinea că a ascuns copilul pentru a nu afla soţul ei că a mai dat naştere unui copil. Cercetările continuă, probabil se va demara şi o anchetă socială, şi există posibilitatea să se stabilească dacă a fost tentativă de omor, în funcţie de concluziile luate de către anchetatori.”

Tatăl vrea să ţină copilul

Mama copilului va fi audiată astăzi de către poliţişti, pentru a se stabili la ce infracţiune se încadrează acest caz, însă există posibilitatea ca mama să fie absolvită de pedeapsă, în cazul în care va fi acuzată de săvârşirea infracţiunii de punere în primejdie a unei persoane aflate în imposibilitatea de a se îngriji, dacă aceasta acceptă să îşi ducă copilul acasă şi să îl îngrijească. Aceasta este şi intenţia tatălui copilului, care le-a mărturisit colegilor săi de la locul de muncă că nu va lăsa copilul să fie dat spre adopţie, ci îl va lua acasă, aşa cum trebuie.

Vă reamintim că zilele trecute, un copil din Şiria a fost la un pas de moarte după ce mama sa l-a aruncat într-un canal al unei case părăsite aflate în apropiere. Norocul copilaşului a fost că nişte localnici veniţi să culeagă iarbă pentru animale la aceeaşi gospodărie, au auzit plânsetele copilului şi l-au scos din canal, alertând autorităţile.

Nederit de familie, băieţelul a ajuns la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Salvator Vuia” din Arad, unde a primit îngrijiri medicale. „Copilul este perfect sănătos, şi mama este internată la noi, amândoi sunt ţinuţi sub observaţie medicală,” ne informează dr. Adrian Popa, manager al Spitalului Matern.

Singurele cuvinte ale mamei au fost că motivul pentru care şi-a ascuns copilul a fost disperarea de a nu afla soţul ei că a născut şi cel de-al patrulea copil al familiei, îngreunând şi mai mult starea materială a familiei. Surse neoficiale ne-au informat că familia, una modestă ce-i drept, era una liniştită, care nu făcea probleme societăţii, iar vestea abandonului a venit ca un şoc.

O situaţie similară s-a petrecut şi în urmă cu aproximativ doi ani de zile, atunci când în familie s-a născut al treilea copil. Se pare că tatăl a declarat că nu mai vroiau copii, el fiind singurul din familie care munceşte, dar trebuie să accepte si-tuaţia. Însă de data aceasta, fe-meia a întrecut orice limită. Proba-bil speriată de certurile care ur-mau, aceasta a hotărât că ar fi    mai bine familiei fără o gură în plus de hrănit.

O familie modestă

Situaţia materială a familiei A.  s-a înrăutăţit o dată cu decizia mamei de a nu mai munci, aceasta nereuşind să îşi menţină pentru mult timp un loc de muncă. Absolventă a unei şcoli postliceale de asistente medicale, Olimpia A. a profesat ca asistentă medicală doar o lună de zile, acum mulţi ani. A mai urmat o tentativă de angajare la o fabrică din zonă, dar şi aceasta s-a soldat cu un eşec.

Singurul susţinător al familiei este tatăl, Gabriel A, angajat al Primăriei comunei Şiria, ca şofer, care din salariul său trebuie să hrănească toţi membrii familiei. Prin această greşeală a mamei, sau cum localnicii îi spun: „moment de nebunie”, nu a fost atins destinul doar băieţelului abandonat, ci şi a celorlaţi copii, dintre care, cel mai în vârstă are numai 11 ani. Cu toţii riscă să rămână fără mamă, dacă aceasta va fi găsită vinovată în urma cercetărilor Poliţiei.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Andreea_Dorotovics ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/