Stire

Gata cu duşurile reci - De joi vom avea apă caldă

11.08.2008 ⋅ 0 comentarii

Trei zile. Atât a mai rămas până când la robinetele arădenilor va curge apă caldă. Cel puţin aceasta este intenţia conducerii CET care a  afirmat că pe data de 14 august, începând cu ora 18.00 se va relua furnizarea apei calde.

Teoretic se doreşte ca locuitorii tuturor zonelor din oraş să beneficieze la data amintită de apă caldă, însă dacă în unele cartiere se vor descoperi şi alte probleme, furnizarea în perimetrul respectiv se va amâna cu câteva zile. Probele sub presiune efectuate de CET până în momentul de faţă au scos la iveală o serie întreagă de probleme pe magistrale şi reţele. „Cele mai mari dintre problemele de pe magistrale au apărut imediat după demararea probelor sub presiune în Micălaca, pe Stejarului, Coşbuc, în vecinătatea Colegiului Naţional Moise Nicoară şi pe Horia”, afirmă Lucian Barniciu, director CET.

Pentru ca lucrările să se termine la termenul stabilit s-a lucrat fără încetare, iar în unele zone s-a lucrat chiar şi duminică. „În momentul de faţă din cele13 spargeri de conductă la probele de presiune sunt rezolvate 11. În paralel cu aceste spargeri se efectuează umplerea conductelor unde   au apărut avarii. Marţi şi miercuri facem o verificare a tuturor conductelor, iar dacă nu se înregistrează  probleme, joi vom da drumul la apă caldă”, declară Liviu Vărşăndan, inginer şef CET Arad.

Conform celor declarate de reprezentanţii CET, lucrările care s-au efectuat în aceste două săptămâni vor trebui reluate în fiecare vară pentru a evita incidentele care ar putea apărea în timpul iernii.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
melthdesign.ro/