Stire

Expoziţie de pictură la Zerind

13.08.2008 ⋅ 0 comentarii

Zilele trecute a avut loc a şasea ediţie a Taberei Internaţionale de Pictură, desfăşurată la Zerind şi dedicată artiştilor profesionişti. Ediţia de pictură s-a bucurat de participarea a 13 pictori din mai multe judeţe ale ţării, dar şi din Ungaria.

Cele peste 50 de lucrări expuse au avut în această săptămână aceeaşi temă, şi anume obiceiurile locului, tradiţiile şi momente din viaţa locuitorilor. Cele mai admirate lucrări au fost cele în care au fost surprinse aspecte din lupta cu apele, mai ales că Zerindul este una dintre comunele greu încercate de inundaţii.

Pentru a susţine şi încuraja tematica unor astfel de lucrări, Asociaţia „Pompierul” Arad, reprezentată de preşsedintele lt.col. Dan Paicu, prim-adjunct al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad, a sponsorizat tabăra de creaţie, cu suma de 500 de lei, pentru achiziţionarea materialelor necesare şi recondiţionarea picturilor ce compun galeria de artă din localitate.

Sursa: Glasul Aradului

Autor: Anca Barbură ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Glasul Aradului
fashiondays.ro