Fiind vară m-am dus şi eu ca tot omul puţin la mare, acolo unde mă duc eu de obicei nu este indicat pentru sănătate să zăboveşti prea mult, motivele sunt multiple, tangenţiale cu ficatul şi au o grămadă de grade. De fier să fii şi nu rezişti prea mult, oricum, Vama Veche a fost şi va rămâne o şcoală a curajului şi a bărbăţiei, acolo este un loc unde nu mai poţi da înapoi iar după mutter ai voie să plângi eventual doar atunci când asculţi rangă cântecul lui Rammstein şi-ţi aduci aminte că nu ai bani de un Adio Mamă. În acest paradis al depravării se alege pleava de grâne şi se vede cine e capabil să-şi poarte crucea până la capăt, şi cine nu. Iar cine nu este în stare, să facă bine să plece în altă parte, pentru că este destul loc pentru cocalari şi piţipoance în Olimp, Saturn ori altă staţiune.

Nu am ajuns bine în Vamă şi m-am revăzut cu Rotilă care se târa spre mare dintr-un cort amplasat lângă barul Tequila, reprezentantul de acolo pe sezon estival al Aradului. Hehe, cine nu s-a mucit în Flexx, să facă bine şi să tacă! Alături, scufundaţi în somnuri grele, de moarte, zăceau o parte din elita formată în anii 90’ în Creşcinii: Pârji, Spumă ori Călimache Trolul, nume grele, cu rezonanţă printre cunoscători.

Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni; răsuna cu subînţeles dintr-o boxă muzica lui Valeriu Sterian, întregind atmosfera care în ciuda soarelui orbitor părea de sfârşit de lume.

Semănând izbitor cu Forrest Gump pe vremea când fugea prin lume şi purta barbă, Rotilă stă în Vamă din 1 mai. Modest ca orice droangger, conştient de statutul de legendă încă din timpul vieţii pe care şi-a dedicat-o cu ardoare unui singur scop până a ajuns prin tenacitate în panteonul spirtaşilor, mă ia să-mi prezinte noutăţile. Ce s-a mai deschis, ce a dat faliment, unde este de mers, unde nu, în drum spre alimentara de unde dorea să-şi achiziţioneze un spirtache de care i se făcuse brusc poftă, este salutat cu un respectet demn de un ministru de la aurorele boreale (aurolacii) de acolo, până la patronii cărora le descarcă marfa. Mă uitam la el şi nu pot înţelege cum un om care a absolvit printre primii Construcţiile este atât de fericit că şi-a băgat picioarele în ea lume şi tot ce-l mai leagă de aşa, zisa civilizaţie este fularul cu Poli pe care îl păstrează cu sfinţenie în cort. Fiind în prima zi acolo, eram  încă băgat în priza unei lumi pe care mă pregăteam să o părăsesc pentru câteva zile. Dar apoi, când după zeci de pahare am tăiat ombilicul de minciuni publicitare, goana după bani, pandemia de cretinism Elodia ori abjectul politic, l-am înţeles.

Rotilă, mă bucur că eşti fericit acolo şi nu o să te întorci în grabă într-o lume bântuită de strigoii pomeniţi mai sus. O lume în care eu m-am întors de câteva ceasuri şi scriu, dintr-un net constănţean împânzit de cocalari care se dau pe mess şi ascultă manele de pe You Tube, articolul ăsta.

Sursa: Glasul Aradului